X

AfD își menține poziția în parlamentul din Hamburg

Extrema dreaptă germană a reuşit să se menţină în parlamentul regional din Hamburg în urma alegerilor desfăşurate duminică şi care au marcat o grea înfrângere a conservatorilor cancelarului Angela Merkel, transmite AFP, potrivit agerpres.

Conform rezultatelor cvasi-definitive anunţat luni, Alternativa pentru Germania (AfD) a depăşit pragul electoral, obţinând 5,3% din voturi, după ce primele estimări la ieşirea de la urne arătau că acest partid va rămâne în afara parlamentului.

Citește și: Cererea de extrădare a lui Julian Assange este dezbătută în UK

Este ‘un mare succes pentru că am fost expuşi campaniilor întregului establishment politic din Hamburg’, a declarat luni reprezentantul local al AfD, Dirk Nockemann.

Rezultatul constituie totuşi o scădere faţă de scorul de 6,1% din 2015, un recul intervenit pe fondul acuzaţiilor că AfD a creat în Germania un climat politic favorabil atentatelor rasiste precum cel de săptămâna trecută de la Hanau, în care au fost ucişi nouă imigranţi.

Social-democraţii, în netă pierdere de viteză pe plan naţional, şi-au păstrat fieful de la Hamburg cu 37,5% din sufragii, dar Verzii au crescut de la 12,3% la peste 25%, ceea ce reflectă valul ecologist din ţară după alegerile europene din mai 2019, pe fondul preocupărilor privind schimbările climatice.

În urma scrutinului de duminică, se pare că liberalii (FDP) vor rămâne în afara parlamentului de la Hamburg. Rezultatul lor actual se situează în jurul a 5% (faţă de 7,4% în 2015), dar se vor face noi numărări de voturi, în special la secţia unde partidul a ajuns în mod ciudat pe locul al doilea, cu peste 20%.

FDP a fost unul dintre protagoniştii recentei polemici din landul estic Thuringia, unde un liberal a fost ales prim-ministru de o alianţă inedită în perioada postbelică între dreapta şi extrema dreaptă. În urma presiunilor, acesta a demisionat.

Citește și: 16 militari turci au fost uciși în Libia

Situaţia din Thuringia a fost declanşatorul crizei care zguduie Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel.

Acest partid, care îşi caută un lider şi o linie coerentă, a fost sancţionat la urne duminică, sosind doar pe locul al treilea, cu 11,2% din voturi, faţă de 15,9% la precedentul scrutin din 2015.

Tags: AfD (Alternativa pentru Germania)Angela MerkelDirk Nockemann.germaniaHamburgparlamentUniunea Crestin-Democrata (CDU)
Categorii: Externe