X

AfD scapă deocamdată de sub lupa serviciilor secrete germane

Tribunalul de contencios administrativ din Koln, oraş din vestul Germaniei, a interzis temporar vineri serviciului german de informaţii interne să pună sub supraveghere sistematică partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), relatează dpa şi EFE, potrivit agerpres.

Filialele din landuri ale Oficiului german pentru protecţia Constituţiei (BfV) au fost informate cu câteva zile în urmă, într-o videoconferinţă internă, că AfD – care este cea mai mare forţă a opoziţiei în parlamentul naţional – a fost clasificată “caz suspect”, ceea ce permite monitorizarea continuă a întregii structuri a formaţiunii, bănuită de extremism de dreapta.

Citeşte şi: Vaticanul vrea SĂ DESCHIDĂ catacomba Commodilla

Decizia în acest sens nu a fost anunţată formal, dar detaliile videoconferinţei au ajuns în presă.

La aflarea veştii, AfD, care susţine că o asemenea măsură i-ar afecta dreptul a candida în condiţii echitabile la următoarele alegeri legislative, prevăzute pentru septembrie, a contestat decizia, iar tribunalul administrativ din Koln a considerat necesar să blocheze punerea sub supraveghere a partidului până la finalizarea procedurilor în justiţie.

Citeşte şi: Avertismentele de tsunami de pe coastele Pacificului au fost ridicate

În martie anul trecut, serviciul de informaţii interne din Germania a plasat sub supraveghere grupul naţionalist de extremă-dreaptă Fluegel (Aripa), creat de membri ai AfD acuzaţi frecvent de o retorică ce aminteşte de trecutul nazist al Germaniei, iar în iunie a fost plasată sub supraveghere filiala regională din Brandenburg a partidului de extremă dreapta.

O altă filială regională a AfD, cea din Saxonia-Anhalt (est), este monitorizată activ de BfV ca “entitate suspectă”, au anunţat la sfârşitul lui ianuarie surse din cadrul serviciului.

Tags: Alternativa pentru Germania (AfD)berlinBrandenburgFluegelgermaniakolnOficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV)Saxonia-Anhalt
Categorii: Diaspora