X

Afganistan: Atac al talibanilor asupra unui hotel din Qala-e-Naw

Un grup de talibani a atacat sâmbătă un hotel în oraşul Qala-e-Naw, capitala provinciei Badghis, din vestul Afganistanului, informează EFE, care menţionează că între forţele de securitate şi insurgenţi continuă schimburile de focuri de armă şi că obiectivul atacatorilor este cartierul general al poliţiei, situat în apropierea hotelului, potrivit agerpres.

Atacul a început în jurul orei locale 12:40 (08:10 GMT), când mai mulţi “atacatori sinucigaşi au intrat în hotelul din Qala-e-Naw şi au deschis focul” a scris pe contul său de Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasral Rashimi. Potrivit acestuia, care nu a dat informaţii cu privire la posibile victime, forţele de securitate au ajuns la hotel şi i-au încercuit pe atacatori.

Citește și : Xi i-a cerut lui Trump să reducă sancțiunile impuse Coreei de Nord

Talibanii au revendicat atacul printr-un mesaj postat de purtătorul de cuvânt al mişcării, Qari Yusof Ahmadi, pe reţeaua Telegram, şi au transmis că mai mulţi combatanţi “în căutarea martiriului au intrat într-o clădire din apropierea cartierului general al poliţiei”, adăugând că “atacul armat continuă” asupra edificiului.

În ultimele luni au avut loc lupte intense în Badghis între talibani şi forţele de securitate afgane pentru controlul mai multor districte din această provincie cu importantă valoare strategică, aflată la frontiera cu Turkmenistanul.

În aprilie, cel puţin 99 de talibani şi 12 membri ai forţelor de securitate afgane au murit în confruntări pentru obţinerea controlului asupra districtului Bala-Murghab.

Citește și : Ursula von der Leyen susţine ideea înfiinţării unei bănci pentru investiţii ecologice

Tags: AfganistanBadghishotelNasral RashimiQala-e-Nawtwitter
Categorii: Știrile zilei