Afganistan: Talibanii ar putea accepta o încetare a focului în cazul unui acord cu SUA

Publicat:

Talibanii vor implementa o încetare a focului valabilă zece zile în Afganistan și vor continua să discute cu oficialii din Guvernul de la Kabul în cazul în care discuțiile de la Doha cu Statele Unite vor ajunge la un rezultat, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Astfel, în cazul în care se va ajunge la o înțelegere între talibani și reprezentanții Statelor Unite, există posibilitatea identificării unei soluții referitoare la conflictul din Afganistan.


Citește și : Consumatorii din UE mai bine protejaţi, datorită noilor competenţe ale autorităţilor naţionale de protecţie a consumatorilor

Reprezentanți ai talibanilor și ai Statelor Unite au discutat miercuri și joi în legătură cu semnarea unui posibil acord de pace, potrivit unui purtător de cuvânt al talibanilor. Discuțiile au fost „utile” și vor continua și în următoarele zile, a declarat acesta vineri.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a făcut apel în septembrie la negocieri cu talibanii pentru a pune capăt războiului civil din Afganistan, care durează de 18 ani. Cu toate acestea, discuțiile au fost suspendate în decembrie după ce talibanii au revendicat un atac sinucigaș în apropierea unei baze militare americane din apropierea capitalei Kabul, soldat cu moartea a doi civili.

Două surse apropiate negocierilor au informat că liderii talibani au fost de acord cu implementarea unui acord privind încetarea focului timp de zece zile dacă un acord cu SUA va fi semnat la Doha. De asemenea, aceștia ar fi fost de acord să „reducă” numărul atacurilor asupra civililor din Afganistan.

„Statele Unite ne-au cerut să anunțăm încetarea focului în timpul neocierilor, însă nu am fost de acord. Consiliul nostru a fost de acord cu o încetare a focului începând cu ziua semnării acordului de pace”, a declarat un oficial de rang înalt din rândul talibanilor.

Citește și : România, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova, interesate de facilităţile de stocare a gazelor naturale din Ucraina

După eventuala semnare a unui acord de pace, talibanii și Guvernul de la Kabul ar putea demara negocieri în Germania, a declarat acesta. Anterior, talibanii au refuzat să poarte negocieri cu Guvernul afgan.

Momentan nu a fost stabilită o dată pentru semnarea acordului între talibani și Statele Unite, însă oficialul taliban a informat că se așteaptă ca documentul să fie semnat „foarte curând”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețuri mai mici la benzină și motorină

Prețuri mai mici la benzină și motorină ANRE a anunțat prețurile la care pot fi comercializați carburanții auto, pentru ziua de mâine, 19 iulie. Litrul de...

Perciun: Va fi organizată o probă adițională a examenelor de absolvire a gimnaziului

Perciun: Va fi organizată o probă adițională a examenelor de absolvire a gimnaziului Elevii care nu au reușit să promoveze examenele de clasa a IX-a...

Statul va crea un fond mutual pentru agricultori, care va fi funcțional din 2025

Statul va crea un fond mutual pentru agricultori, care va fi funcțional din 2025 Statul va crea un  fond mutual, care va fi funcțional din...

FOTO // Trump a lansat o nouă modă. Mai mulți susținători au venit cu bandaje pe ureche la un miting republican

FOTO// Trump a lansat o nouă modă. Mai mulți susținători au venit cu bandaje pe ureche la un miting republican Mai mulți participanți la Convenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.