Afganistan:Cel puţin 13 membri ai aceleiaşi familii, ucişi într-o operaţiune afgano-internaţională contra talibanilor

Publicat:

Cel puţin 13 membri ai aceleiaşi familii au fost ucişi în timpul unei operaţiuni desfăşurate de forţele afgane şi internaţionale în nordul provinciei Kunduz, au declarat oficiali sâmbătă, relatează dpa, scrie Agerpres.

De asemenea, două persoane au fost rănite în timpul operaţiunii efectuate la marginea oraşului Kunduz, potrivit unui consilier provincial.


Citește și : Forţele Democratice Siriene proclamă victoria împotriva islamiștilor în Siria

Un alt membru al consiliului provincial a spus că 14 persoane au fost ucise.

Susţinută din aer, o operaţiune pe scară largă este în curs de desfăşurare la periferia oraşului Kunduz pentru a contracara prezenţa crescândă a talibanilor în zonă.

Conflictul din Afganistan a ucis mai mulţi civili anul trecut decât în orice moment de la păstrarea bilanţurilor, au anunţat Misiunea ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA) şi Oficiul ONU pentru Drepturile Omului, într-un raport
publicat în februarie.

Citește și : Procurorul special Mueller nu recomandă noi inculpări în cadrul anchetei ruse (presa)

În provincia sudică Kandahar, un parlamentar reprezentând rezidenţi din provincia Uruzgan a fost împuşcat şi ucis, a
a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al guvernatorului local.

Talibanii au negat implicarea în atac.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii evacuați din Liban au ajuns acasă

Moldovenii evacuați din Liban au ajuns acasă Cei unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău după ce au fost evacuați din...

Tavanul unei camere de cămin A CĂZUT peste studenţi

Tavanul unei camere de cămin A CĂZUT peste studenţi Întâmplarea a avut loc la unul dintre căminele universității de Stat din Moldova (USM). Bucata de...

Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum Ponderea cetățenilor care optează pentru vectorul european al Republicii Moldova a crescut...

Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record Gazprom, gigantul energetic al Rusiei, a raportat o pierdere netă de 6,1 miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.