Afganistanul începe vaccinarea împotriva poliomielitei

Publicat:

Afganistanul a lansat luni o campanie la nivel naţional de vaccinare împotriva poliomielitei vizând 9,9 milioane de copii cu vârsta sub cinci ani, a anunţat Ministerul Sănătăţii Publice, potrivit DPA şi agerpres.

Circa 65.000 de angajaţi din domeniul sanitar sunt repartizaţi pentru implementarea campaniei pe o perioadă de cinci zile, a precizat un responsabil de PR al campaniei, Mir Jan Rasikh.


Citeşte şi: SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Alexei Navalnîi

Anul trecut, 3,4 milioane de copii au fost privaţi de vaccin în această ţară devastată de război, şi, prin urmare, cel puţin 56 de copii au fost depistaţi cu poliomielită.

Militanţii talibani nu permit accesul angajaţilor din domeniul sanitar în zonele aflate sub controlul lor pentru a desfăşura campanii din uşă în uşă şi susţin că în trecut campania a fost folosită pentru a strânge informaţii în unele provincii.

Duminică, liderul adjunct al talibanilor Mullahul Abdul Ghani Baradar s-a întâlnit cu şefii OMS şi UNICEF pentru Asia de Sud în Qatar, unde au discutat despre vaccinarea împotriva poliomielitei şi altor boli transmisibile.

Nu este însă clar dacă militanţii au fost de acord să permită campaniile din uşă în uşă în zonele aflate sub controlul lor.

Citeşte şi: Australia NU crede în vaccin şi rămâne ÎNCHISĂ tot anul 2021

Oficialii avertizează că lipsa accesului va priva din nou de vaccin circa 3 milioane de copii.

Poliomielita, o boală infecţioasă mortală produsă de virusul poliomielitic, a fost eradicată în restul lumii, dar continuă să se manifeste în Afganistan şi Pakistan (ţară care a lansat o campanie similară de vaccinare).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

Doi părinți din stânga Nistrului și-au găsit copilul de un an, blocat în mașină. Ce a urmat

Doi părinți din stânga Nistrului și-au găsit copilul de un an, blocat în mașină. Ce a urmat Emoții puternice pentru un cuplu din stânga Nistrului,...

Budapesta afirmă că vizita ministrului de externe german a fost anulată din motive tehnice, nu politice

Budapesta afirmă că vizita ministrului de externe german a fost anulată din motive tehnice, nu politice Ungaria a anulat o întâlnire a şefului diplomaţiei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.