
DW
Cel de-al treilea val de coronavirus se răspândeşte rapid în Afganistan, numărul cazurilor de COVID-19 înregistrând o creştere semnificativă, relatează dpa, potrivit agerpres.
Conform ultimelor cifre publicate joi de Ministerul Sănătăţii, peste 1.500 de noi infecţii au fost înregistrate în ţară în ziua precedentă.
Citeşte şi: Tokyo cere Moscovei eliberarea pescarilor japonezi de pe un vas sechestrat – Black News
Este posibil ca situaţia să se înrăutăţească în condiţiile în care mass-media locale au raportat că spitalele nu au paturi pentru pacienţi şi nu există suficient oxigen disponibil.
Provincia Panjshir, un loc turistic preferat de turiştii locali şi străini, şi-a închis porţile în urma unei creşteri accentuate a numărului de infectări cu COVID-19 în această zonă din nord-estul ţării.
Un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, Rizwanullah Rahyab, a declarat pentru dpa că, pentru moment, provincia va rămâne închisă cel puţin două săptămâni.
Citeşte şi: Discotecile din Spania se redeschid – Black News
Ambasada Statelor Unite la Kabul a emis joi, de asemenea, o alertă de sănătate pentru Afganistan. Conform alertei, cetăţenii americani au raportat că li s-a refuzat internarea în spitale din cauza lipsei de spaţiu.
De la izbucnirea pandemiei, peste 76.000 de persoane au fost infectate cu COVID-19 în Afganistan. De asemenea, au fost înregistrate cel puţin 3.050 de decese, însă se bănuieşte că numărul exact ar fi mult mai mare.