Afganistanul se teme de violenţe în regiune după uciderea generalului iranian Soleimani

Publicat:

Afganistanul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu o posibilă intensificare a violenţelor în regiune după atacul SUA în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani la Bagdad, relatează DPA, care citează un comunicat al guvernului de la Kabul, scrie agerpres.

Afganistanul, ţară afectată de război, a făcut apel atât la Iranul vecin, cât şi la SUA, partenerul său strategic, să împiedice orice escaladare a violenţelor.


Citește și : Pompeo critică o opinie a Franţei faţă de uciderea generalului Soleimani într-un raid în Irak

Comunicatul vine după atacul din noaptea de joi spre vineri în care au fost ucişi Qassem Soleimani, comandantul popular al trupelor de elită iraniene Forţa al-Qods, şi Abu Mahdi al-Muhandis, şeful adjunct al miliţiilor Hashd al-Shaabi din Irak.

“Astăzi, în cadrul unor discuţii cu secretarul american de stat (Mike Pompeo – n.r.), am subliniat din nou că teritoriul afgan nu trebuie folosit împotriva unei ţări terţe sau în conflicte regionale”, a scris vineri seară pe Twitter preşedintele afgan Ashraf Ghani, după o convorbire la telefon cu şeful diplomaţiei americane.

Şeful executivului afgan Abdullah Abdullah şi-a exprimat speranţa că “evenimentele recente nu vor avea un efect negativ asupra cooperării între prietenii şi aliaţii noştri din Afganistan”.

Fostul preşedinte afgan Hamid Karzai a făcut de asemenea apel la calm între cele două ţări, într-o postare pe Twitter.

Citește și : UE îndeamnă SUA şi Iranul să dea dovadă de reţinere pentru a evita escaladarea conflictului

Washingtonul este aliatul strategic al Afganistanului, SUA având o prezenţă militară în această ţară de aproape două decenii.

În acelaşi timp, Iranul a găzduit mulţi ani milioane de refugiaţi afgani şi se consideră că are o relaţie strânsă cu mişcarea talibană insurgentă din Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.