Afghanistan: Armata americană investighează atacul aerian de săptămâna trecută

Armata Statelor Unite investighează un atac aerian din Afghanistan, care a avut loc în data de 19 iulie și în urma căruia au fost uciși 14 civili, printre care și femei și copii, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Săptămâna trecută, oficialii din Afghanistan au confirmat moartea civililor, care a avut loc în urma unei operațiuni comune a forțelor de securitate afgane și forțele aeriene americane. La acel moment, oficialii au declarat că nu sunt clare condițiile în care a avut loc incidentul.

Citește și : Trump denunță atitudinea ‘răuvoitoare’ a Chinei în problema comerțului

Statele Unite au emis un raport săptămâna trecută, în care au recunoscut prezența avioanelor de luptă americane în operațiune, dar au declarat că nu au identificat victime printre civili.

Miercuri, armata americană a emis un al doilea raport, prin care a transmis că incidentul este investigat.

„Deși în urma cercetărilor de pe teren conduse de forțele afgane imediat după operațiune nu au fost identificate victime printre civili, investigăm incidentul”, a declarat locotenentul american Martin O’Donnell, purtătorul de cuvânt al forțelor SUA în Afganistan.

Citește și : UE şi Marea Britanie au iniţiat demersurile oficiale pentru scindare la OMS în perspectiva producerii Brexit

„Luăm în serios orice suspiciune de victime printre civili și lucrăm împreună cu Guvernul afgan și forțele de securitate pentru a descoperi condițiile incidentului”, a declarat acesta.

Tags: Afganistanarmataatacul aerianciviliMartin O'DonnellSUAvictime
Categorii: Știrile zilei