Află cum poți verifica dacă telefonul tău este urmărit

Publicat:

Află cum poți verifica dacă telefonul tău este urmărit

Dezvoltarea tehnologiei a adus cu sine și câteva pericole în viața privată a oamenilor. Cu doar câteva coduri simple, deținătorii de telefoane mobile pot verifica dacă informațiile lor personale sunt bine protejate și dacă telefonul este urmărit, scrie adevarul.ro.

Care sunt codurile care îți protejează informațiile

#21#


Acest cod indică dacă apelurile, mesajele și alte informații sunt redirecționate. Pe ecranul telefonului vor apărea detalii despre tipurile de redirecționări active și informațiile transferate.

*#62#

Codul dezvăluie unde sunt direcționate apelurile, mesajele și alte informații utile, în cazul în care nu poți fi contactat.

##002#

Acesta este un cod universal pentru dezactivarea tuturor formelor de redirecționare de pe telefon. Specialiștii recomandă folosirea lui înainte de activarea roamingului, pentru a evita taxele suplimentare pentru apelurile redirecționate către mesageria vocală.

*#60#

Afișează IMEI-ul (International Mobile Equipment Identifier) telefonului. Cunoașterea acestuia te ajută să găsești telefonul dacă este furat. Locația este transmisă operatorului de rețea chiar și cu o cartelă SIM diferită. IMEI-ul permite, de asemenea, identificarea modelului și caracteristicilor tehnice ale telefonului.

Coduri speciale

Există coduri speciale care îți pot dezvălui dacă cineva îți urmărește locația, potrivit Capital.ro. Pentru a verifica acest lucru, vei avea nevoie de aplicația NetMonitor și unul dintre următoarele coduri:

Pentru Iphone

#12345#3001

Pentru Android

##4636## sau ##197328640##

Care sunt pașii

– Accesează secțiunea UMTS Cell Environment, apoi UMTS RR info, și notează toate numerele afișate sub Cell ID. Acestea reprezintă numerele stațiilor de bază din apropiere. Telefonul se va conecta automat la stația care oferă cel mai bun semnal.

– Întoarce-te la meniul principal și selectează MM info, apoi Serving PLMN. Notează numerele afișate sub Local Area Code (LAC).

– Folosind aceste două numere și un site obișnuit (a patra filă din stânga), poți localiza pe hartă stația la care telefonul tău este conectat. Stațiile suspecte sunt adesea cele mobile, care pot fi amplasate într-un camion sau într-un autobuz mic dotat cu o antenă mare. Aceste vehicule sunt utilizate adesea la evenimente precum concerte sau în zone cu acoperire slabă la internet. Dacă observi un astfel de vehicul în apropiere, fără o explicație evidentă, ar putea fi un indiciu că ești supravegheat.

Practici recomandate de specialiști

Specialiștii recomandă utilizatorilor de telefoane Android să verifice periodic dispozitivul pentru viruși. Printre cei mai periculoși se numără PlaceRaider, care odată instalat pe telefon, acest troian capturează imagini ale împrejurimilor tale, construiește un model 3D al clădirii în care te afli și folosește orice conexiune la internet pentru a transmite informațiile colectate, inclusiv date de pe telefon, cum ar fi parolele.

De asemenea, este recomandată utilizarea aplicațiilor sigure, care protejează confidențialitatea, precum Telegram, Chare, Wickr sau Signal.

Informațiile publicate pe internet trebuie și ele să fie selectate cu mare atenție. Ai grijă în mod special când postezi fotografii cu copiii.

Evită instalarea aplicațiilor necunoscute pe telefon și verifică periodic aplicațiile pe care le-ai instalat anterior. Nu accesa site-uri sau linkuri nesigure și nu te conecta la rețele Wi-Fi publice neprotejate.

Cum știi dacă telefonul tău este ascultat

Acest lucru este dificil de aflat, însă există anumite semne care indică o astfel de situația, precum zgomote neobișnuite în timpul apelurilor, consum rapid al bateriei, supraîncălzirea dispozitivului sau reporniri neașteptate ale dispozitivului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România, campioana UE la numărul de absolvenți de stomatologie

România, campioana UE la numărul de absolvenți de stomatologie În 2022, un număr de 69.279 de medici au absolvit în UE, adică 15,5 absolvenți de medicină...

Campania ‘Ajută-mă să-mi pregătesc ghiozdanul de școală’: Peste 500 de viitori școlari din familii social vulnerabile vor beneficia de ajutor

Campania 'Ajută-mă să-mi pregătesc ghiozdanul de școală': Peste 500 de viitori școlari din familii social vulnerabile vor beneficia de ajutor Caritas Moldova lansează cea de...

CEC a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență

CEC a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării...

Renato Usatîi vrea ca indexarea obligatorie a pensiilor să fie reglementată prin Constituție

Renato Usatîi vrea ca indexarea obligatorie a pensiilor să fie reglementată prin Constituție Doar prin introducerea în Constituția Republicii Moldova a indexării pensiei cel puțin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.