Premierul britanic Rishi Sunak şi-a reiterat miercuri apelul la depăşirea impasului politic din Irlanda de Nord, accentuând presiunea asupra unioniştilor care boicotează de un an funcţionarea executivului local de la Belfast, informează AFP, potrivit agerpres.
În Irlanda de Nord, susţinătorii catolici ai reunirii cu Republica Irlanda şi cei protestanţi ai menţinerii provinciei în interiorul Regatului Unit au avut timp de câteva decenii un conflict civil soldat cu mii de victime. O soluţie a fost găsită în 1998 prin Acordul de pace din Vinerea Mare, încheiat în 10 aprilie 1998, care prevede că guvernul regional este format întotdeauna de cele mai mari două partide din fiecare comunitate.
Citește și : Kim Jong Un ordonă lansarea primului satelit nord-coreean de spionaj
”Fac apel la dumneavoastră să lucrăm pentru a pune în funcţiune Stormont” (sediul instituţiilor locale), a declarat Sunak la Belfast, în timpul unei conferinţe pentru celebrarea a 25 de ani de la Acordul din Vinerea Mare.
”Sunt convins că acesta este lucrul corect ce trebuie făcut pentru uniunea celor patru naţiuni din Regatul Unit. Credem cu pasiune că Irlanda de Nord este mai puternică în sânul Regatului Unit şi că Regatul Unit este mai puternic cu Irlanda de Nord”, a insistat el, adresându-se reprezentanţilor Partidului Democratic Unionist (DUP).
Considerând că dispoziţiile post-Brexit sunt o ameninţare pentru poziţia Irlandei de Nord în interiorul Regatului Unit, DUP nu a fost convins deocamdată de compromisurile obţinute de Londra din partea Uniunii Europene, după luni de negocieri.
DUP boicotează de peste un an instituţiile locale din Irlanda de Nord pentru a protesta astfel contra consecinţelor Brexit-ului în această provincie, împiedicând în acest fel formarea unui guvern cu puteri împărţite între republicani şi unionişti, prevăzut de Acordul din Vinerea Mare.
Negociat în acelaşi timp cu Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, Protocolul nord-irlandez menţine de facto provincia Irlanda de Nord în interiorul pieţei unice europene. Documentul prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) ce ar ameninţa Acordul din Vinerea Mare, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.
Britanicii au refuzat să implementeze multe dintre controale şi au criticat UE pentru că s-a dovedit prea strictă în punerea în aplicare a Protocolului nord-irlandez, despre care Londra susţine că afectează afacerile din Irlanda de Nord şi adânceşte impasul politic din această provincie.
Percepţia că Protocolul erodează locul Irlandei de Nord în interiorul Regatului Unit a provocat iritarea multor unionişti şi a condus la un boicot din partea DUP.
La finalul lunii februarie a acestui an, Londra şi UE au anunţat ajungerea la un nou acord (‘Acordul-cadru de la Windsor’), ce abordează principalele probleme pe care ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană le-a creat în provincia britanică. Este vorba de principalele domenii pe care le reformează noul pact, care acordă o atenţie deosebită guvernării, suveranităţii şi comerţului în regiune.
Acordul negociat stabileşte un sistem de benzi verzi şi roşii între Marea Britanie şi provincie. Mărfurile destinate Irlandei de Nord, fără controale de rutină, vor trece pe benzile verzi – monitorizate electronic de Comisia Europeană -, în timp ce cele exportate în Republica Irlanda, pentru a intra pe piaţa comunitară, vor trece pe benzile roşii şi vor urma formalităţile vamale în porturile nord-irlandeze.
Citește și : Imperiul post-imperial
Al doilea element al acordului tratează aplicarea anumitor legi comunitare şi, în consecinţă, situaţia în care unele legi britanice nu pot fi aplicate în regiune, ceea ce, potrivit unioniştilor, pune în pericol relaţia lor constituţională cu Regatul Unit.
De asemenea, UE şi Londra au decis că, înainte de a se ajunge la Curtea de Justiţie a UE, orice litigiu să poată fi examinat în primă instanţă de către tribunalele din Irlanda de Nord, care pot decide apoi dacă îl trimit sau nu către Luxemburg, care va avea întotdeauna ultimul cuvânt.
