Aflaţi în plină campanie pentru șefia conservatorilor, Boris Johnson şi Jeremy Hunt își joacă cărțile în Scoția

Publicat:

Cei doi candidaţi la funcţia de şef al guvernului britanic, Jeremy Hunt şi Boris Johnson, au promis să blocheze drumul adepţilor independenţei Scoţiei, vineri seară, la Perth, în faţa militanţilor conservatori care se tem ca un Brexit “dur” să nu fie un sunet de clopot pentru Regatul Unit, relatează AFP, potrivit agerpres.

Favorit al militanţilor de la baza Partidului Conservator pentru a-i succeda prim-ministrului britanic Theresa May, Boris Johnson s-a angajat cu elan să protejeze şi să apere “uniunea” ţării, fiind aclamat de simpatizanţi.


Citește și : Chile interzice accesul a peste 100 de apropiați ai lui Nicolas Maduro pe teritoriul său

“Un Brexit reuşit poate înrădăcina şi amplifica uniunea”, a mai spus unul dintre cei mai fervenţi militanţi pentru ieşirea din UE în timpul campaniei pentru referendumul din 2016.

Scoţienii au fost consultaţi deja privind independenţa ţării în septembrie 2014, iar 55% dintre ei au respins opţiunea. Însă noul premier scoţian şi şefa partidului pro-independenţă SNP, Nicola Sturgeon, intenţionează să organizeze un al doilea referendum până în 2021, apreciind că Brexitul a schimbat datele problemei.

Referendumul din 2014 a fost “cu adevărat înspăimântător”, a declarat Jeremy Hunt la mitingul organizat la Perth, oraş de circa 45.000 de locuitori aflat la 70 km nord de Edinburgh.

Dacă el este ales prim-ministru şi Nicola Sturgeon îi va cere permisiunea să organizeze un al doilea referendum privind independenţa Scoţiei, el îi va răspunde cu un “nu politicos”, a dat asigurări Hunt.

“Nu voi permite niciodată demolarea uniunii noastre”, a declarat el în uralele mulţimii.

Acest miting a fost a patra vizită în Scoţia pentru Jeremy Hunt, care beneficiază de susţinerea foarte popularei şefe a Partidului conservator scoţian, Ruth Davidson.

Pentru Boris Johnson în schimb, a fost prima deplasare în Scoţia de la începutul campaniei.

Dacă Boris Johnson este preferatul celor 160.000 de membri ai Partidului Conservator care îi vor departaja pe cei doi finalişti, lui îi rămâne să-i seducă şi pe scoţieni.

“Este foarte popular în Anglia, dar este mai puţin cunoscut în Scoţia şi va avea multe de făcut în următoarele săptămâni pentru a arăta că acţionează în interesul Scoţiei”, a declarat Craig Hoy, consilier conservator la East Lothian, la est de Edinburgh.

Citește și : Sondaj SURPRINZĂTOR: Majoritatea germanilor contestă alegerea Ursulei von der Leyen la președinția Comisiei Europene

Un tânăr de 18 ani, Rian Kelly, l-a comparat pe Boris Johnson cu preşedintele american Donald Trump. “În SUA, economia merge foarte bine, dar societatea este atât de divizată”, a comentat el.

Circa 200 de manifestanţi s-au adunat, cu drapele scoţiene în culorile albastru-alb, în faţa locului în care se reuneau conservatorii, cerând zgomotos independenţa Scoţiei.

Wren Chapman, venită de la Glasgow, a declarat că conservatorii “au ajutat mult cauza independenţei pentru că au produs aşa un haos cu Brexitul”.

Dacă până anul trecut raportul de forţe între cei pro şi contra independenţă evoluase puţin, patru sondaje publicate între aprilie şi iunie arătau că proporţia celor în favoarea independenţei a câştigat câteva puncte, atingând în medie 48%.

Unii se îngrijorează din cauza promisiunilor lui Boris Johnson de a scoate ţara din UE la finalul lui octombrie, cu acord sau fără. Scoţienii au votat în proporţie de 62% împotriva Brexitului la referendumul din iunie 2016 şi se tem de consecinţele asupra economiei lor a unei rupturi brutale cu UE. Un recent sondaj arată că peste jumătate (53%) dintre ei ar vota pentru independenţă dacă Boris Johnson devine prim-ministru.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.