AFP: Divergenţele persistă între Merkel şi Macron – ‘Venim din două lumi foarte diferite’

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron şi-au proclamat marţi cu tărie voinţa de apropiere a relaţiilor dintre statele lor, însă, în spatele amabilităţilor, persistă divergenţe pe teme precum politica bugetară, energia sau vânzările de arme, notează AFP, scrie agerpres.

‘Venim din două lumi foarte diferite’, a explicat cancelarul Merkel, referindu-se la energia nucleară, cu ocazia unei dezbateri cu cetăţeni germani şi francezi la Aachen, unde cei doi lideri au semnat marţi un nou tratat de întărire a cooperării între ţările lor.


Citește și : Negocieri la Kremlin între Putin și Abe cu privire la insulele Kurile

‘Când participăm la conferinţe asupra climei, Emmanuel Macron are un mic avantaj faţă de mine pentru că are atâtea centrale nucleare care emit foarte puţin CO2’, a declarat Angela Merkel, care a decis, după catastrofa de la Fukushima din 2011, ca Germania să renunţe la energia nucleară.

‘Am, de asemenea, o populaţie care, cred eu, nu ar fi foarte entuziastă dacă aş înlocui centralele pe cărbune prin centrale nucleare. De aceea noi am decis să eliminăm progresiv energia nucleară’, a declarat ea, în prezenţa lui Macron.

‘La nivelul francez, prioritatea mea nu este de a accelera închiderea centralelor nucleare, prioritatea mea este de a accelera închiderea centralelor pe cărbune’, a răspuns preşedintele Franţei.

‘Din punctul de vedere al strategiei mele privind CO2, este cel mai coerent: dacă vreau să reduc emisiile, ceea ce trebuie să fac înainte de toate este să reduc producţia fosilă’, a adăugat el, subliniind că cele care poluează cel mai mult ‘sunt minele de cărbune, apoi gazul, apoi centralele nucleare şi, la urmă, energiile regenerabile’.

Citește și : O familie siriană, judecată în Germania pentru tentativă de crimă de onoare

Un alt dezacord franco-german este legat de vânzările de arme către Arabia Saudită. Germania a decis în octombrie suspendarea lor atât timp cât nu vor fi clarificate dedesubturile asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi.

În ce priveşte Franţa, aceasta vinde în continuare arme Riadului. ‘Dacă am decide că, împreună cu partenerii noştri strategici, de azi pe mâine, oprim tot, ne pierdem orice credibilitate în regiune’, a explicat Macron. ‘Prioritatea noastră este lupta împotriva terorismului islamist şi, în această luptă, ei (Arabia Saudită) sunt partenerii noştri’, a adăugat şeful statului francez.

În fine, el a reamintit divergenţele care separă încă cele două state în problemele bugetare. ‘Dacă ar trebui să schematizez un pic, fără îndoială că Franţa a avut un gust nemăsurat pentru creşterea cheltuielilor publice şi o foarte slabă sensibilitate faţă de ideea de deficit public, iar de partea cealaltă, Germania are un gust nemăsurat pentru consolidarea bugetară şi o slabă sensibilitate faţă de stimularea economiei prin cheltuieli’, a punctat Macron, chemând, în prezenţa cancelarului german, la ‘coordonarea mai bună’ a politicii bugetare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.