Africa de Sud retrage două milioane de vaccinuri Johnson & Johnson

Publicat:

Africa de Sud, care se confruntă cu un al treilea val al pandemiei de Covid-19, a anunţat duminică că retrage două milioane de vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) din cauza “unei probleme neconforme” la fabricarea în Statele Unite, scrie AFP, potrivit news.ro .   

Agenţia sud-africană a medicamentului (Saphra) a indicat într-un comunicat că “a luat decizia de a nu distribui vaccinuri produse care provin din loturi ce conţin compuşi medicamentoşi neconformi”.


Citește și : Tensiuni la summitul G7 între liderii UE şi Boris Johnson pe tema situaţiei din Irlanda de Nord

Autorităţile americane au anunţat vineri că “mai multe loturi”, adică milioane de doze, fabricate la Baltimore şi a căror producţie a fost stopată acum câteva săptămâni, vor fi aruncate. Teste au arătat că unele componente ale vaccinului britanic de la AstraZeneca, fabricate în aceeaşi uzină, au fost amestecate din greşeală formulei de la J&J.

Ministrul sud-african al Sănătăţii, Mmamoloko Kubayi-Ngubane, care a recunoscut “un pas înapoi în programul de vaccinare”, a precizat sâmbătă că loturile cu probleme sunt în prezent stocate într-un laborator de înaltă tehnologie din Port Elizabeth (sud).

Africa de Sud militează pentru o suspendare temporară a brevetelor pe vaccinurile Anti-Covid, pentru a permite fiecărei ţări să producă versiuni generice cu costuri reduse.

“Dacă vrem să salvăm vieţi şi să încheiem cu pandemia, trebuie să dezvoltăm şi să diversificăm fabricaţia”, a spus sâmbătă preşedintele Cyril Ramaphosa la summitul G7 din Anglia.

Africa de Sud se bazează pe livrarea a 31 de milioane de doze de vaccin de la J&J pentru a-şi imuniza populaţia de 59 de milioane. Ţara a reuşit să obţină 30 de milioane de doze de la Pfizer, dar acest vaccin în două injecţii necesită păstrarea la temperaturi foarte scăzute.

O nouă livrare de 300.000 de vaccinuri de la J&J “aprobată” trebuie să sosească marţi, au afirmat autorităţile sud-africane.

Citește și : Maia Sandu a mulţumit României pentru lotul de vaccin ajuns sâmbătă în R. Moldova: Datorită acestei donaţii ţara are vaccinuri

Guvernul a suspendat deja temporar vaccinul în aprilie, după cazuri de cheaguri de sânge în Statele Unite. În februarie, a renunţat şi la 1,5 milioane de doze de la AstraZeneca, după îndoieli privind eficienţa sa contra variantei locale Beta.

În întârziere faţă de restul lumii, Africa de Sud nu a vaccinat decât 1% din populaţia sa. Ţara africană cea mai afectată de pandemie, Africa de Sud numără peste 1,7 milioane de cazuri, din care aproape 58.000 decese. Mai mult de 9.300 de noi infectări au fost recenzate în ultimele 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul german al apărării: Dacă Trump câştigă, ţările NATO vor fi sub o ‘presiune mai mare’

Ministrul german al apărării: Dacă Trump câştigă, ţările NATO vor fi sub o 'presiune mai mare' Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri...

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării Agricultorii sunt nemulțumiți și insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării. În urma...

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii Republica Moldova a exportat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.