Africa de Vest în pragul celei mai grave crize alimentare din ultimii zece ani

Publicat:

Impactul războiului din Ucraina a adus Africa de Vest în pragul celei mai grave crize alimentare din ultimii zece ani, au avertizat marţi 11 organizaţii internaţionale de ajutor, relatează dpa, potrivit agerpres

Organizaţiile – între care Oxfam, Salvaţi Copiii şi World Vision – şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că războiul înrăutăţeşte deja situaţia catastrofală din regiune.


Citește și : Macron refuză din nou o dezbatere televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Peste 27 de milioane de persoane sufereau deja de foame în regiune, iar această cifră ar putea creşte cu alte 11 milioane până în iunie, au afirmat organizaţiile într-un comunicat.

Potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, 6,3 milioane de copii cu vârste între 6 luni şi 5 ani vor suferi de malnutriţie acută în regiune în acest an.

Aceasta criză a fost agravată de o scădere a producţiei de cereale din cauza secetei, a inundaţiilor, conflictelor şi a impactului economic al pandemiei de coronavirus, ceea ce a condus la o creştere cu până la 30% a preţurilor la alimente în Africa de Vest în ultimii cinci ani.

Războiul din Ucraina exacerbează situaţia: conform Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), preţurile alimentelor ar putea creşte cu 20% la nivel mondial.

Citește și : Cancelariile europene SE SCUTURĂ de spioni: Peste 120 de diplomaţi ruşi expulzaţi în doar 48 de ore!

În plus, este de aşteptat ca războiul să ducă la o scădere semnificativă a disponibilităţii grâului pentru multe ţări africane, care importau o mare parte din acest produs din Rusia sau Ucraina.

De cealaltă parte a continentului, în Cornul Africii, cea mai gravă secetă din ultimii 40 de ani pune în prezent în pericol mijloacele de trai a milioane de oameni. În unele zone din Somalia, Etiopia şi Kenya, peste 13 milioane de persoane riscă să sufere de foamete acută, potrivit cifrelor ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.