X

Agende: Organizează-ţi smart timpul şi fii mereu pregătit pentru orice zi

Ordinea în idei şi în planuri poate reprezenta varianta cea mai bună prin care facem  faţă provocărilor pe care le confruntăm zi de zi, ajutându-ne să găsim întotdeauna cea mai bună soluţie în gestionarea corectă a timpului, astfel încât să alocăm  timpul cuvenit familiei, profesiei şi relaxării, fără a ne simţi copleşiţi şi fără a ne expune imposibilităţii de a finaliza ceea ce ne-am propus.

Scrisul de mână

Scrisul de mâna este reprezentat printr-o însiruire de semne, denumite litere,  iar scopul acestei înşiruiri este acela de a  realiza  un cuvânt. Mai multe cuvinte vor forma o propoziţie sau o frază, iar  mai multe propoziţii şi fraze  vor forma un text. Arta scrisului de mână se deprinde  în primul an de şcoală, însă se dezvoltă pe o perioadă lungă, până când ajunge la o anumită tipologie specifică fiecăruia,  scrisul prezentând  chiar şi caracteristica de a putea creiona caracterul şi personalitatea fiecărei persoane. Scrisul de mana este realizat cu ajutorului unui instrument de scris, creion, stilou, marker, cretă, care este aplicat pe un  suport, foaie simplă sau  înglobată într-un caiet, carnet, într-o agendă. Odată deprins,  scrisul devine unealta prin care noi transmitem, prin care notăm ceea ce ne interesează, ne ajută să învăţăm şi să îi învăţăm pe ceilalţi. De asemenea, scrisul reprezintă o modalitate foarte eficientă prin care ne putem pune ordine în gânduri şi ne putem organiza programele de peste zi.

Ce reprezintă bullet journal

Doreşti să ai un program organizat şi să nu fii luat prin surprindere de provocările zilnice sau de incapacitatea de a îndeplini tot ce ţi-ai propus, atunci este indicat să ţii un bullet journal. Sintagma face referire la tot ceea ce ţi-ai propus tu să înglobezi în program, ce ai de făcut, cum să faci şi când. Reprezintă o cale foarte practică şi eficientă prin care îţi organizezi timpul şi aloci fiecărei activităţi spaţiul necesar. Chiar mai mult, un astfel de jurnal te va ajuta să nu omiţi vreun aspect, astfel că având la îndemână permanent agenda, vei nota ori de câte ori îţi propui să faci ceva, să iniţiezi o acţiune sau să iei legătura cu cineva. Jurnalul tău va fi organizat şi creionat vizând fie programul zilnic, ajutându-te să îţi  asiguri direcţia necesară pentru a fi o zi cu realizări, indiferent de ce tip, însă poate fi şi un jurnal de tip weekly organization, în care vei aloca o pagină din agenda ta fiecărei zile a săptămâni, punctând şi scoţând în evidenţă ceea ce este important şi urgent. Astfel, în decursul unei săptămâni întregi, vei avea cursivitate, nu vei omite evenimente importante, zile de naştere, evenimente importante, cât şi întâlniri, interviuri, achiziţionarea celor necesare, ora de înot a copiilor sau programarea la medic a mamei sau bunicii.

Journaling, între necesitate şi terapie

Dacă ai la îndemână agenda potrivită, atunci poţi începe să faci journaling. Este un termen des întâlnit, înglobând o serie de aspecte. Adoptând arta scrisului de mână şi alegând să practici journaling-ul, vei aşterne în rânduri toate gândurile tale, toate trăirile, vei da frâu liber bucuriilor şi nemulţumirilor, aplicându-ţi o terapie foarte relaxantă şi despovărătoare. Scriind de mână, rânduri pe care nu le va citi nimeni, te poţi exprima aşa cum simţi, te poţi elibera de ceea ce vrei să laşi în urmă, dar poţi şi puncta ceea ce te-a impresionat şi ţi-a plăcut, ceea ce te-a influenţat pozitiv sau negativ în luarea unei anumite decizii.

Beneficiile scrisului de mână

În plină eră tehnologică, scrisul de mână pare o oază de aer şi libertate. Pe lângă faptul că adoptând notarea într-o agendă sau într-un carnet, vei reuşi să-ți creionezi traiectoria unei zile, să îţi ţii un jurnal, fie el existenţial sau de criză, un jurnal de vise sau care să conţină performanţele tale în materie de activitate sportivă, scrisul de mână se va dovedi benefic în mai multe privinţe. Atunci când foloseşti tehnica scrisului, atenţia şi concentrarea ta sunt mult mai bune, îţi dezvolţi şi susţii capacitatea de memorare, devii mult mai motivat să realizezi ceea ce ţi-ai propus şi ai notat. Pe lângă acestea, studiile au demonstrat că aplicând această tehnică a scrierii de mână, îţi asiguri practic o modalitate de a te relaxa şi detensiona, de a reduce efectele stresului. Astfel, atunci când te aşezi la birou şi începi să mâzgăleşti detaşat în agenda ta, creionând ţinte pentru o anumită şi  sau, pur şi simplu, împletindu-ţi gândurile printre rânduri, trebuie să ştii că, de fapt, îţi faci un bine, deprinzându-te cu un obicei care îţi va asigura nu doar organizare şi ordine, ci şi relaxare şi detensionare psihică, detaşare şi posibilitatea găsirii celei mai bune soluţii în anumite contexte încordate.

Tags: agendelibertatescrisscris de mana
Categorii: Știrile zilei