X

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei clasifică Ucraina drept zonă de conflict activ

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) a anunţat joi clasificarea Ucrainei drept zonă de conflict activ, în contextul în care spaţiul aerian şi infrastructurile acestei ţări sunt afectate de ostilităţi care presupun un risc pentru securitatea aviaţiei civile, după anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin de începere a unei “operaţiuni militare” în Ucraina, transmite EFE, potrivit agerpres.  

Într-un comunicat dat publicităţii de EASA, cu sediul în Germania, agenţia a transmis companiilor aeriene că Ucraina este acum o zonă de conflict activ şi că există riscul “ca avioanele civile să fie vizate intenţionat sau să fie identificate greşit”.

Citește și : Italia va pune capăt stării de urgenţă anti-COVID pe 31 martie

“Spaţiul aerian al Ucrainei şi infrastructurile sale cele mai importante, precum aeroporturile, sunt supuse influenţei operaţiunilor militare, ceea ce creează riscuri de securitate pentru aviaţia civilă. (…) Prezenţa şi posibila folosire a unei game ample de armament aerian şi terestru presupune un risc ridicat pentru zborurile civile la orice altitudine”, a adăugat EASA, care a insistat ca operatorii aerieni să fie deosebit de atenţi la zonele învecinate cu frontiera dintre Ucraina, Belarus şi Rusia, precum şi la centre urbane precum capitala, Kiev, şi oraşele Lvov (vest), Dnepropetrovsk (centru), Simferopol (vest) şi Odesa (sud).

Tags: EASAgermaniarusiaucrainaVladimir Putin
Categorii: Diaspora