Agenţia Mondială Antidoping a retras Uruguay de pe lista de supraveghere

Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a anunţat retragerea Uruguayului de pe lista sa de supraveghere, în timp ce Pakistan şi Uganda şi-au anunţat intenţia lor de a contesta acuzaţiile de violare a codului antidoping, informează AFP.

Aceste trei ţări au fost plasate pe lista de supraveghere a AMA în septembrie 2024, din cauza “neconformităţii” la codul mondial antidoping actualizat de Agenţie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Legile acestor state ar fi, de asemenea, în conflict cu regulile jandarmului mondial în lupta împotriva dopajului.

Într-un comunicat, AMA a indicat că organizaţia naţională antidoping din Uruguay a furnizat informaţii şi documentaţia care arată că “acţiunile corectoare criticate au fost în totalitate remediate”.

Comitetele olimpice din Pakistan şi Uganda au notificat, la rândul lor, AMA pentru intenţia lor de a “contesta acuzaţia de nerespectare împotriva acestora, precum şi consecinţele şi condiţiile de reintegrare propuse”.

Cele două cazuri vor fi supuse examinării Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) “la momentul potrivit”.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

Patru semnatare ale codului AMA/WADA sunt în prezent în neconformitate: Camerun, Rusia, Federaţia Internaţională de pelotă bască şi Federaţia Internaţională de fitness şi bodybuilding.

Sancţiunile interzic naţiunilor sau organizaţiilor neconforme să găzduiască evenimente sportive majore şi să-şi arboreze drapelul la manifestaţiile sportive.

This post was last modified on 08/02/2025 13:48 13:48

Tags: AMAUgandaUruguay
Diverse