X

Agenția Proprietății Publice preia în administrarea statului a Gărilor și Stațiilor Auto din Moldova

Agenția Proprietății Publice preia în administrarea statului a Gărilor și Stațiilor Auto din Moldova

În urma constatării neexecutării obligațiilor contractuale de către partenerul privat S.R.L. „Gările Auto Moderne”, statul a demarat procesul de preluare unilaterală a activelor gestionate în cadrul parteneriatului public-privat inițiat în 2018, potrivit unui comunicat.

,,Contractul semnat între APP și S.R.L. „Gările Auto Moderne”, a prevăzut modernizarea și eficientizarea activității filialelor Î.S. „Gările și Stațiile Auto”. Cu toate acestea, partenerul privat nu a respectat obligațiile asumate privind garanția de bună execuție, care presupuneau garanții a câte 5 milioane de lei pentru fiecare an investițional, garanție neprezentată începând cu anul 3 de contract, fapt care a servit temei de rezoluțiune a contractului. După emiterea notificării de rezoluțiune din 2022, partenerul privat a contestat decizia de rezoluțiune a contractului, solicitând instanței de judecată suspendarea executării acesteia, solicitare respinsă atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs. Prin urmare, la momentul actual nu există nici un impediment legal pentru preluarea activelor și a bunurilor. Astfel, în pofida solicitărilor repetate din partea APP, S.R.L. „Gările Auto Moderne” a refuzat să coopereze în mod voluntar, forțând autoritățile să inițieze procedura de preluare unilaterală.

APP asigură cetățenii că toate măsurile luate sunt în interesul public și vizează restabilirea unei gestiuni legale a celor 30 de gări și stații auto din țară. Înțelegem importanța acestei infrastructuri pentru cetățeni și, de aceea, s-a dispus ieșirea imediată în teren a unei comisii specializate care inițiază transferul Complexului unic al Gărilor și Stațiilor Auto în gestiunea Î.S.

Amintim că, “Gările Auto Moderne” a contestat ordinul Agenției Proprietate Publică de preluare a administrării gărilor din Moldov.

Tags: Agenţia Proprietăţii PubliceAPPde preluare în administrarea statului a Gărilor și Stațiilor Autodin MoldovaProcesul
Categorii: EconomieȘtirile zilei