Solicitările de azil au scăzut cu aproape 20% în Uniunea Europeană, a anunțat marți Agenția UE pentru Azil, avertizând totodată asupra riscului unui ‘aflux de refugiați’ din Iran, relatează AFP.
‘Cu o populație de aproximativ 90 de milioane de locuitori, chiar și o destabilizare parțială ar putea genera afluxuri de refugiați de o amploare fără precedent’, subliniază raportul Agenției UE pentru Azil, redactat chiar înainte de izbucnirea războiului la sfârșitul săptămânii trecute.
‘Deplasarea a doar 10% din populația iraniană ar fi suficientă pentru a rivaliza cu cele mai mari afluxuri de refugiați din ultimele decenii’, se arată în documentul redactat înainte de atacurile americano-israeliane împotriva regimului de la Teheran.
Întrebată de AFP despre actualizarea evaluării sale în urma izbucnirii războiului, agenția a declarat că ‘situația rămâne foarte instabilă și ar fi iresponsabil să facă declarații ipotetice’.
Numărul cererilor de azil depuse de iranieni în UE și în țările vecine este în prezent destul de scăzut. În 2025 numărul lor a fost de 8.000, mult mai puțin decât numărul solicitărilor depuse de afgani (117.000) sau venezueleni (91.000).
Nici atacurile americane și israeliene împotriva Iranului nu au declanșat, până în prezent, o deplasare în masă a populației.
Însă ‘amploarea riscului potențial este considerabilă’, a mai spus agenția UE. Acest lucru este valabil mai ales având în vedere că Iranul se numără printre țările care găzduiesc una dintre cele mai mari populații de refugiați din lume – o situație care ar putea declanșa deplasări în cascadă ale populației.
Autorii raportului notează însă că scenariul unui val mare de refugiați iranieni este până în prezent ‘speculativ’ și ar implica faptul că acești exilați ar trece prin Turcia și apoi s-ar îndrepta spre Europa.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că a discutat această chestiune cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, la fel și cu cei 27 de miniștri de externe ai UE în cadrul unei reuniuni extraordinare duminică.
Comisia Europeană a afirmat luni că își consolidează pregătirea în această privință prin monitorizarea tendințelor migrației și prin consolidarea cooperării cu agențiile Națiunilor Unite.
În 2025, țările UE și vecinii lor (Norvegia și Elveția) au primit circa 822.000 de cereri de azil, o scădere de 19% față de anul precedent. Scăderea înregistrată în 2025 se explica în mare măsură prin reducerea numărului de cereri depuse de sirieni după căderea lui Bashar al-Assad.











