X

O nouă agenţie spaţială naţională a fost înfiinţată

Preşedintele statului Zimbabwe, Emmerson Mnangagwa, a anunţat marţi crearea unei agenţii spaţiale naţionale menite să devină un “instrument de modernizare şi industrializare a ţării”, cu trei săptămâni înainte de viitoarele alegeri generale, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Noua noastră traiectorie economică trebuie să se bazeze pe o exploatare judicioasă a resurselor noastre naturale şi pe o industrializare bazată pe materii prime”, a declarat Mnangagwa, referindu-se în special la agricultură.

Citește și : Africa de Sud: Cel puţin un mort și 20 de răniți într-un accident de avion în apropiere de Pretoria

Viitoarea agenţie va avea drept misiune desfăşurarea de sateliţi de observare a Terrei şi de navigaţie care ar urma să amelioreze rezultatele din agricultură, explorarea minieră, supravegherea sanitară şi a faunei, a mai spus şeful statului.

Emmerson Mnangagwa i-a urmat la putere în Zimbabwe lui Robert Mugabe, care a fost forţat să demisioneze de armată şi de partidul său după 37 de ani la putere.

Noul preşedinte a promis să relanseze economia ţării, secătuită după regimul predecesorului său.

Emmerson Mnangagwa este favorit al alegerilor prezidenţiale de la 30 iulie, în condiţiile în care opoziţia este slăbită după moartea liderului său istoric, Morgan Tsvangirai, în luna februarie, notează AFP.

Citește și : ONU: Peste 800 de copii-soldat au fost recrutaţi în 2017 în Yemen

Tags: agenţieagriculturăEmmerson MnangagwaRobert MugabesateliţiZimbabwe
Categorii: Știrile zilei