X

Agenţii serviciului de paşapoarte din UK au început o grevă de cinci săptămâni; profesorii anunţă noi zile de grevă

Agenţii serviciului de eliberare de paşapoarte al Marii Britanii au început luni o grevă de cinci săptămâni pentru a cere creşteri salariale pe fondul inflaţiei, în timp ce profesorii au anunţat încă două zile în care vor înceta lucrul, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Peste 1.000 de membri ai sindicatului PCS au intrat în grevă şi cer guvernului deschiderea de negocieri, aşa cum acesta a făcut-o deja cu alţi angajaţi publici, mai ales infirmierele şi profesorii.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Orientul Îndepărtat din Rusia – Black News

În plus, sindicatul, care reuneşte peste 130.000 de funcţionari publici, a chemat la o zi de greve masive pentru 28 aprilie în toată administraţia.

‘Contrar a ceea ce s-a întâmplat în alte servicii ale sectorului public, guvernul nu a organizat discuţii semnificative cu noi, în pofida a două greve masive şi a altor acţiuni în ultimele şase luni’, a explicat secretarul general al PCS, Mark Serwotka, într-un comunicat.

Sindicatul reclamă o majorare salarială peste cele două procente deja obţinute, având în vedere inflaţia care depăşeşte 10% de mai multe luni.

Regatul Unit, care cunoaşte o criză a costului vieţii fără precedent în ultimele decenii, este zguduit de câteva luni de numeroase mişcări sociale.

În grevă de mai multe săptămâni, infirmierele şi alţi angajaţi din sănătate sau din sistemul feroviar şi-au suspendat acţiunea după ce au primit din partea guvernului oferte salariale ameliorate.

La rândul lor, profesorii din Anglia au anunţat luni că vor înceta lucrul în zilele de 27 aprilie şi 2 mai, respingând oferta guvernului care le propunea o primă unică de 1.000 de lire (1.135 euros) pentru anul financiar 2022/2023 şi o creştere salarială de 4,5% pentru 2023/2024.

Potrivit National Education Union (NEU), principalul sindicat din sector, 98% dintre profesori au respins oferta guvernului.

‘Această ofertă dovedeşte o lipsă stupefiantă de judecată şi de înţelegere a situaţiei disperate în care se află sistemul de educaţie’, au reacţionat liderii NEU.

Citeşte şi: Incidente cu focuri de armă la Marsilia! Trei oameni au fost ucişi şi mai mulţi răniţi!

Zeci de mii de profesori din Marea Britanie au fost în grevă în acest an pentru a cere majorări salariale peste rata inflaţiei, lăsând clasele goale şi mărind presiunea asupra premierului Rushi Sunak pentru a ajuta la rezolvarea disputei.

Profesorii din Ţara Galilor şi Scoţia au încetat acţiunile greviste după ce au acceptat unele creşteri salariale propuse de guvern.

Tags: grevamarea britanieNational Education Union (NEU)PCSRushi SunakscotiaŢara Galilor
Categorii: Diaspora