X

Agenţiile de turism din Liban NU mai au voie să promoveze Belarusului ca destinaţie de vacanţă

Guvernul libanez a ordonat joi agenţiilor de turism din Liban să înceteze să mai promoveze Belarus ca destinaţie turistică, cu scopul de a limita fluxul de migranţi care încearcă să intre în Uniunea Europeană prin această ţară vecină Poloniei, relatează AFP, potrivit agerpres.

O circulară în acest sens a fost emisă de ministrul turismului, Walid Nassar, care a declarat că demersul său are drept scop să prevină ca Beirutul să devină un punct de plecare spre Minsk.

Citeşte şi: Firma lui Hunter Biden a ajutat o companie chineză să achiziționeze o mină bogată de cobalt. Valoarea afacerii se apropie de 4 miliarde de dolari! – Black News

Mii de migranţi, originari în special din Liban, Siria şi Irak, s-au adunat la frontiera dintre Belarus şi Polonia, în speranţa de a ajunge în UE.

Occidentul acuză Belarus – fostă republică sovietică susţinută de Moscova – de orchestrarea acestei crize prin facilitarea sosirii solicitanţilor de azil şi direcţionării lor spre frontieră, ca răzbunare pentru sancţiunile occidentale împotriva regimului autoritar al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, ceea ce Minskul neagă.

Odată ajunşi la faţa locului, migranţii sunt prinşi între Polonia, care refuză să-i lase să intre, şi poliţiştii belaruşi, care îi împiedică să se întoarcă la Minsk, confruntându-se cu frigul şi foamea.

Citeşte şi: Mexicul scoate armata împotriva cartelurilor de droguri – Black News

Cei mai mulţi dintre migranţii blocaţi la frontiera dintre Belarus şi Polonia, provenind în special din Orientul Mijlociu, au obţinut mai uşor viză pentru Belarus decât cetăţenii altor ţări care au graniţe terestre cu UE.

Autorităţile aeroportuare libaneze au restricţionat deja rezervările pentru anumite naţionalităţi la zborurile companiei belaruse Belavia, al cărei număr de legături cu plecare din Beirut a crescut considerabil în ultimele luni.

Tags: agentii de turismAleksandr LukaşenkoBeirutBelaviaLibanmigrantiminskPoloniauniunea europeanaWalid Nassar
Categorii: DiasporaSinteze