X

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării

Agricultorii sunt nemulțumiți și insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării. În urma vizitei de astăzi a ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, a secretarului de stat Vasile Șarban și a premierului Dorin Recean în satul Roșu, raionul Cahul, responsabili au promis că vor fi întocmite acte de constatare. Agricultorii insistă ca zona de sud să fie declarată zona de secetă, pentru a-și putea justifica pierderile în instanță.

Prezent la întrunire, agricultorul Gheorghe Jurcanu, a spus că au primit recomandări din partea specialiștilor de la Institutul de Pedologie, potrivit moldova1.md.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

„Decizii la moment nu s-au luat nimic. Au venit cu specialiștii de la Institutul de Pedologie, s-au uitat, ca să ne dea niște recomandării. Dar pe noi ne interesează, anume zonele cele mai afectate de la sud, raionul Cantemir, raionul Cahul, raionul Vulcănești. Ne-ar interesa foarte tare ca zona asta de sud să fie cumva numită, să avem un document juridic că într-adevăr avem caniculă. Am avut secetă 3 ani la rând consecutiv, și cumva să fie numită zona ultimilor 3 ani de secetă, să avem posibilitatea să ne apărăm în instanță, să fie un document care are puteri juridice”, a declarat agricultorul pentru Teleradio-Moldova.

Potrivit lui Gheorghe Jurcanu, în raionul Cahul, unde și el deține terenuri agricole, sunt pierderi estimate de Direcția agricolă în baza actelor de constatare a pagubelor, în jur de 20.000 de hectare, care sunt afectate în jur de 50-80%, prima grupă, și estimativ în jur de 132 milioane de lei pierderi, grupă a doua afectată practic 100%.

Miercuri, în cadrul unei ședințe, membrii Asociației Forța Fermierilor au participat la o ședință la Cahul, au identificat mai multe soluții, care vor fi propuse autorităților spre aprobare.

„Ne-am strâns la Cahul agricultorii, ne-am spus oful unul altuia, am vrut să facem o scrisoare oficială către Ministerul Agriculturii, președintele Parlamentului, către Maia Sandu, către toți, ca să între în situația noastră, să ne înțeleagă că noi am făcut tot ce a fost posibil. Am semănat, am avut grijă de plante să le dăm îngrășăminte, cât de greu nu a fost, dar ne-am băgat iar capurile în riscurile astea mari și am procurat din nou îngrășăminte. La moment suntem iar în prag de faliment”, a spus agricultorul.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) propune ca agricultorii care au suferit pagube din cauza evenimentelor naturale extreme, cum ar fi seceta, să solicite eliberarea Avizului de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligațiilor, de la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

„Acest aviz este esențial pentru a justifica neexecutarea obligațiilor din contracte, din motive de forță majoră. Agenții economici interesați sunt invitați să depună solicitările în format electronic pentru a iniția procedura de obținere a acestui aviz”, a precizat MAIA.

Precizăm că, marți, reprezentanții Ministerului Agriculturii au declarat că problemele fermierilor pot fi rezolvate și fără introducerea stării de urgență.

Tags: agricultoriCahulDorin ReceansecetaVladimir Bolea
Economie