X

Agricultorii mai pot solicita granturi post investiționale încă două zile

Agricultorii mai pot solicita granturi post investiționale încă două zile

Agricultorii mai au la dispoziție două zile pentru a depune cereri în cadrul programului de granturi post investiționale „Managementul durabil al terenurilor”.

Citește și: Dorin Recean reacționează la imaginile video atribuite ministrului Dumitru Alaiba: „Suntem în campanie electorală și vedem mai mulți degenerați”

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) reamintește că data limită de depunere a dosarelor este 4 octombrie 2024.

Sunt invitați să participe la programul de granturi producătorii agricoli, care sunt înregistrați în conformitate cu legislația Republicii Moldova, activează în sectorul agricol, au efectuat investiții eligibile și vor prezenta dovada co-finanțării din surse proprii.

Grantul post investițional va rambursa 30% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon de 10 000 dolari SUA per producător agricol. Un beneficiar va fi eligibil pentru un singur grant post-investițional.

Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără  semănători, tocătoare, stropitoare, combine de recoltare, combinatoare pentru formarea benzilor,  echipamente și sisteme de irigare, construcții hidrotehnice de captare a apei,  înființarea/reabilitarea de fâșii paravânt, ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, înierbarea în jurul pomilor în livezi.

Dosarele de aplicare la Programul de granturi post-investiționale se depun la sediile secțiilor și serviciilor teritoriale ale AIPA, din raza teritorială în care s-a efectuat investiția, de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia.

Tags: agricultoriAIPAsubvenții post investiționale
Știrile zilei