Agricultorii solicită o întrevedere „urgentă” cu noul guvernator al BNM

Agricultorii solicită o întrevedere „urgentă” cu noul guvernator al BNM

Agricultorii solicită organizarea unei întrevederi „urgente” cu proaspăta șefă a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, se menționează într-o scrisoare emisă de Asociația „Forța Fermierilor” în această dimineață.

Citește și: Un fost premier critică revocarea lui Armașu de la conducerea BNM

„AO „Forța Fermierilor” solicită respectuos întâlnirea urgentă cu Dumneavoastră în vederea identificării prompte pentru agricultori, care se află în incapacitate de plată, a soluțiilor, care țin de competența Băncii Naționale”, se indică în scrisoare.

Scrisoarea este adresată oficial conducerii BNM, iar fermierii invocă faptul că,  în ultimii doi ani, agricultura a fost lovită de mai multe crize – calamități naturale și război –  iar ei  nu au primit ajutor din partea statului, comparativ cu colegii lor din țările europene care au fost susținuți de autorități. Agricultorii spun că mulți dintre ei au ajuns în situația în care nu mai sunt în capacitate să-și achite creditele bancare.

„Dorim să atragem atenția că în tot portofoliul de creditare, agricultura reprezintă doar circa 5%. Nu putem să nu menționăm faptul, că reprezentanții Asociației Forța Fermierilor în toata perioada menționată a avut și mai multe întâlniri cu reprezentanții partenerilor externi, atât în Republica Moldova, cât și în Bruxelles. Am avut întrevederi cu deputații din Parlamentul European, inclusiv cu fostul Comisar european pe agricultură și dezvoltare rurală Dacian Cioloși, care este gata să contribuie la atragerea mai multor fonduri de sprijin financiar pentru salvarea sectorului agrara din Moldova în contextul consecințelor pe care le suportă țara din cauza războiului din Ucraina. Doar că, pentru aceasta e nevoie de poziția mult mai activă din partea autorităților din Republica Moldova”, se indică în scrisoare.

Precizăm că în luna noiembrie curent, agricultorii moldoveni au protestat în centrul Chișinăului înaintând autorităților mai multe revendicări. Oamenii au adus cu ei în fața Guvernului tehnică agricolă, tractoare și bălegar.

This post was last modified on 26/12/2023 09:09 09:09

Tags: agricultorii solicităAnca DraguForța FermierilorGuvernatorul BNM
Social