X

AIEA cere Teheranului să fie mai ‘proactiv’ în acordul nuclear

Secretarul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară (AIEA), Yukiya Amano, a invitat luni Iranul să se manifeste mai ‘proactiv’ în raporturile sale cu inspectorii acestui organism al ONU responsabil cu supravegherea respectării acordului nuclear încheiat cu marile puteri în 2015, relatează AFP, potrivit agerpres.

AIEA a putut avea acces ‘la toate siturile şi facilităţile’ pe care a dorit să le viziteze în Iran în cadrul mandatului său de inspecţie, a subliniat Amano.

Citeşte şi: Guvernul britanic îşi modifică strategia în combaterea terorismului

Dar o ‘cooperare proactivă la timp din partea Iranului cu scopul de a oferi un astfel de acces ar facilita’ munca agenţiei şi ‘creşterea încrederii’, a subliniat Amato, vorbind în prima zi a unei reuniuni a Consiliului guvernatorilor AIEA la Viena.

Această reuniune intervine în timp ce europenii, China şi Rusia încearcă să salveze acordul din 2015, fragilizat de decizia din 8 mai a preşedintelui Donald Trump de a retrage SUA din acord.

Încheiat după un maraton diplomatic de mai mulţi ani, acordul este destinat să garanteze caracterul strict paşnic al programului nuclear al Iranului, supunându-l unei supravegheri draconice. Totuşi, preşedintele american a criticat textul, în special pentru absenţa componentei balistice.

Citeşte şi: PKK a ucis trei soldaţi turci

În ultimul său raport de inspecţie, AIEA concluziona la sfârşitul lunii mai că Iranul continuă să-şi respecte angajamentele, conform prevederilor acordului.

Cu toate acestea, Agenţia a ‘încurajat Iranul să depăşească exigenţele’ stabilite în text şi să invite, de exemplu, inspectorii AIEA să viziteze situri la care nu au solicitat accesul.

Tags: acord nuclearAgenţia Internaţională pentru Energie Nucleară (AIEA)IranONUYukiya Amano
Categorii: Sinteze