AIPA a autorizat spre plată subvenții de peste 20 de milioane

Pe parcursul săptămânii trecute, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA)  a autorizat spre plată cereri de sprijin financiar în valoare totală de 26,04 milioane de lei.

Citește și: Decis! Boldureștenii merg, din nou, la vot

Suma a fost direcționată către producătorii agricoli prin mai multe mecanisme de subvenționare. Respectiv, 3,19 milioane de lei au fost distribuite pentru forma de plată complementară, alte 17,51 de milioane lei – pentru forma de plată post-investițională, 5,34 milioane lei – pentru dezvoltarea proiectelor investiționale în cadrul Programului LEADER și 0,66 milioane lei – pentru 55 de cereri de compensații la energia electrică.

Factorii responsabili din cadrul AIPA reamintesc că, în perioada 23 iunie – 8 august, se desfășoară apelul V de depunere a cererilor de solicitare a subvenției pentru plata directă în sectorul zootehnic.

Acesta vizează măsura 2 – Plăți directe per cap de animal (ovine) precum și măsura 3 – Plăți directe per cap de animal (caprine).

This post was last modified on 07/07/2025 15:59 15:59

Tags: Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăAIPAplați AIPAsubventii agriculturasubvenții AIPA
Știrile zilei