Akhenaton, un cunoscut rapper rancez, care contesta paşaportul sanitar şi vaccinarea obligatorie, internat la terapie intensivă

Publicat:

Akhenaton, un cunoscut rapper din Franţa, care s-a pronunţat în mod public şi de mai multe ori împotriva paşaportului sanitar şi a vaccinării obligatorii, a fost diagnosticat cu COVID-19 şi internat la terapie intensivă, informează miercuri site-ul cotidianului Le Figaro, scrie agerpres.  

Rapperul Akhenaton, liderul grupului IAM, a fost spitalizat duminică seară şi transferat apoi la secţia de terapie intensivă a spitalului Timone din oraşul Marsilia.


Citește și : Ani grei de închisoare pentru doi iranieni cu dublă cetăţenie

Artistul a fost internat pentru detresă respiratorie. Contactaţi e BFM Marseille Provence, membrii familiei sale au confirmat că Akhenaton, un muzician în vârstă de 52 de ani, a fost spitalizat, însă au refuzat să facă alte declaraţii.

Pe 21 iulie, grupul IAM a fost nevoit să anuleze trei concerte pe care le avea programate în această perioadă întrucât unul dintre membrii săi, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, fusese testat pozitiv cu noul coronavirus. IAM trebuia să susţină un concert la Saint-Raphael luni seară şi apoi un alt concert la Luxey, marţi seară.

Rapperul Akhenaton şi-a exprimat în mod public opoziţia faţă de paşaportul sanitar din Franţa, în mai multe rânduri. “V-o spun din nou, eu şi grupul IAM suntem împotriva paşaportului sanitar şi împotriva vaccinării obligatorii, în cazul personalului de îngrijire sau al altor profesii”, declarase rapperul într-un mesaj video publicat pe reţelele de socializare.

Citește și : Minskul spune că vameşii lituanieni îi bat pe migranţii care ies din Belarus

Akhenaton, al cărui nume real este Philippe Fragione, s-a născut pe 17 septembrie 1968 în Marsilia şi este un cunoscut rapper şi producător hip-hop francez de origine italiană. A devenit celebru ca membru al grupului IAM, dar a continuat să lanseze albume şi în calitate de artist solo. Grupul IAM, format în anii 1988, este considerat un pionier şi unul dintre cei mai de succes reprezentanţi ai stilului hip-hop francez. Trupa a lansat 10 albume de studio, care au fost foarte bine primite de public şi de criticii de specialitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.