X

Al 15-lea zbor-test pentru racheta reutilizabilă al companiei lui Jeff Bezos

Blue Origin, compania spaţială privată deţinută de fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a încheiat cu succes cel de-al 15-lea zbor-test al rachetei sale reutilizabile, relatează joi DPA, potrivit agerpres.

”Blue Origin şi-a îndeplinit cu succes cea de-a 15-a misiune consecutivă revenind astăzi din spaţiu şi a efectuat o serie de simulări pentru a repeta mişcările şi operaţiunile astronauţilor în vederea zborurilor viitoare cu clienţi la bord”, a indicat miercuri compania.

Citește și: Washingtonul reacționează dur la ultimul anunț al Teheranului

Testul a fost operat de la baza de lansare din vestul statului Texas a Blue Origin.

Racheta cu capsulă ataşată a atins o înălţime de aproximativ 105 kilometri înainte de revenirea pe Pământ.

Pentru prima dată, membri ai personalului Blue Origin au simulat prezenţa astronauţilor în capsulă înainte de lansare şi au efectuat o serie de teste în interiorul acesteia.

În urma revenirii capsulei fără echipaj, membrii personalului au repetat procedurile după aterizare, deschiderea trapei şi ieşirea din capsulă.

Citește și: Un sfert din decesele Covid NU SUNT CAUZATE de virus

Blue Origin este una dintre companiile care efectuează zboruri-test ale rachetelor reutilizabile. Astfel de rachete şi capsule ar putea face călătoriile în spaţiu mai ieftine.

Bezos a fondat Blue Origin în urmă cu aproximativ 20 de ani. Compania intenţionează să utilizeze racheta ”New Shepard” pentru a transporta clienţi privaţi în spaţiu pentru o scurtă perioadă de timp. Un program exact pentru astfel de călătorii nu a fost anunţat deocamdată.

Tags: amazonBlue OriginJeff BezosNew ShepardrachetaSUAtexas
Categorii: Știrile zilei