X

Al doilea portavion chinez a intrat în strâmtoarea Taiwan

Al doilea portavion al marinei chineze, care a traversat duminică strâmtoarea Taiwan, se află într-o misiune de testare, a anunţat Beijingul luni, în timp ce Taipeiul a denunţat o manevră de ‘intimidare’, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Acesta nu vizează nicio ţintă specifică şi nu are nicio legătură cu situaţia actuală’, a declarat pe reţelele de socializare purtătorul de cuvânt al marinei chineze, Cheng Dewei.

Vezi şi: ATAC armat în curtea casei! 4 morţi şi 6 răniţi în California – VIDEO

Ministrul taiwanez de externe a acuzat China de ‘intimidare’ după trimiterea duminică în strâmtoarea Taiwan a portavionului, primul construit în întregime de China.

China încearcă ‘să se amestece în alegerile din Taiwan’, susţine ministrul Joseph Wu într-o postare pe Twitter. ‘Alegătorii nu se vor lăsa intimidaţi’, a adăugat el, făcând referire la alegerile preconizate pentru luna ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al marinei chineze a precizat că portavionul, care oficial nu a intrat în serviciul activ, a intrat în Marea Chinei de Sud după ce a traversat strâmtoarea ce separă Taiwanul de continent.

Această misiune are ca obiectiv ‘teste de cercetare ştiinţifică şi antrenamente de rutină’, a adăugat el.

Beijingul revendică Taiwanul, o insulă guvernată separat de continent din 1949, şi nu exclude recurgerea la forţă pentru restabilirea suveranităţii sale asupra acesteia.

Regimul comunist are relaţii dificile cu actualul preşedinte, Tsai Ing-wen, aşteptat să candideze pentru al doilea mandat, având drept rival un candidat care pledează pentru relaţii mai bune cu Beijingul.

Ministerul taiwanez al Apărării a indicat – duminică – că a trimis nave şi avioane pentru supravegherea îndeaproape a portavionului chinez, monitorizat de asemenea de nave americane şi japoneze.

China dispunea până în prezent de un singur portavion operaţional: Liaoning. Construit de fosta URSS şi achiziţionat de la Ucraina, acesta a intrat în serviciul activ în 2012.

Citeşte şi: Michael Bloomberg a ajuns la momentul pocăinţei: ‘Îmi cer iertare!’

Al doilea portavion, cunoscut până acum sub denumirea ‘Type-001A’, a fost lansat la apă în 2017 şi a efectuat deja o serie de teste în mare. Nava are la bază propulsia clasică (nu nucleară) şi poate transporta aproximativ 40 de avioane.

Un al treilea portavion este în prezent în curs de construcţie, potrivit media oficiale de la Beijing.

Cu un singur portavion pe moment operaţional, China rămâne în mod considerabil în urma SUA (11 portavioane), situându-se la acelaşi nivel cu Rusia (un portavion), cu Franţa (1), India (1) şi Marea Britanie (1), potrivit lui Nick Childs, specialist în forţele navale la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), un think tank din Regatul Unit.

Tags: BeijingCheng DeweiChinaJoseph WuMarea Chinei de SudportavionSUATaipeitaiwanTsai Ing-wenType-001A
Categorii: Știrile zilei