X

Al doilea summit Trump-Kim se va ţine la Hanoi, în Vietnam

Președintele Donald Trump a declarat vineri că diplomații americani au avut o “întâlnire foarte productivă” cu oficialii nord-coreeni și a anunțat că summit-ul său cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, din cursul acestei luni va avea loc în capitala Vietnamului, Hanoi, relatează Reuters, potrivit mediafax.

“Reprezentanții mei tocmai au părăsit Coreea de Nord după o întâlnire foarte productivă și un acord de timp și dată pentru cel de-al doilea Summit cu Kim Jong Un. Acesta va avea loc la Hanoi, Vietnam, pe 27 și 28 februarie”, a declarat Trump pe Twitter.

Citește și : Grecia, prima ţară care ratifică acordul aderare al Macedoniei la NATO

“Aștept cu nerăbdare să mă văd cu liderul Kim şi să avansăm cauza păcii!”, a spus el.

La începutul acestei săptămâni, Trump a anunțat datele pentru cel de-al doilea summit cu Kim și a spus că va avea loc în Vietnam, dar orașul nu a fost dezvăluit.

Stephen Biegun, trimisul special SUA pentru Coreea de Nord, a avut trei zile de discuții lla Phenian pentru a se pregăti pentru summit, a anunţat vineri Departamentul de Stat.

Acesta a spus că Biegun a fost de acord cu omologul său Kim Hyok Chol să se întâlnească din nou înainte de summit.

Citește și : SUA speră la un acord de pace în Afganistan înainte de alegerile din iulie

În discuțiile de la Phenian, de miercuri până vineri, Biegun și Kim Hyok Chol “au discutat despre angajamentele din timpul summitului de la Singapore privind denuclearizarea completă dintre preşedintele Trump şi liderul Kim, transformarea relațiilor SUA-RPDC și construirea unei păci durabile în Peninsula Coreeană”, a informat Departamentul, fără a indica vreun progres.

Tags: Coreea de NordHanoiKim Jong UnsummittwitterVietnam
Categorii: Știrile zilei