Ala Nemerenco: „Am încheiat un mandat dificil, dar am consolidat sistemul de sănătate și accesul la medicamente”

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a prezentat bilanțul mandatului său la finele ultimei ședințe a Guvernului, evidențiind realizările și provocările cu care s-a confruntat sistemul de sănătate din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

„Mandatul a fost destul de dificil. Sistemul de sănătate s-a confruntat cu provocări extraordinare, precum pandemia, iar fluxul mare de refugiați din Ucraina a generat nevoi suplimentare de asistență medicală, pe care le-am acoperit integral și gratuit”, a declarat Nemerenco.

Ministra a subliniat importanța investițiilor în servicii critice, menționând că resursele au fost direcționate către secțiile de urgență, unitățile de primiri urgențe și terapia intensivă, dar și către asistența medicală primară, pentru a asigura acces rapid la tratament.

Un alt progres semnificativ menționat de Nemerenco este extinderea accesului la medicamente. „Am continuat proiectul farmaciilor rurale, extinzând rețeaua cu peste 100 de unități, iar alte 67 de proiecte sunt în curs de implementare. Rețetele vor fi mai accesibile, fără necesitatea vizitei obligatorii la medicul de familie”, a precizat ministra.

În domeniul resurselor umane, rata de angajare a tinerilor absolvenți în zonele rurale a crescut semnificativ, de la 14% în perioada 2014–2018, la 47% în ultimii doi ani. „Fiecare al doilea absolvent merge în zonele rurale”, a spus Nemerenco.

Totuși, ministra a recunoscut că sistemul medical mai are provocări majore, în special în spitale care necesită medici specialiști, precum și în medicina legală, secțiile de terapie intensivă și serviciile de imagistică medicală.

„Mandatul meu a fost dedicat consolidării sistemului de sănătate și pregătirii acestuia pentru situații critice, astfel încât fiecare cetățean să aibă acces la servicii medicale de calitate”, a încheiat Ala Nemerenco.

Tags: Ala Nemerenco
Sănătate