Ala Nemerenco promite că va majora salariile din Sănătate

Publicat:

Ala Nemerenco promite că va majora salariile din Sănătate

Autoritățile vor continua să majoreze salariile angajaților din domeniul sănătății, a dat asigurări ministra Ala Nemerenco. Șefa de la Sănătate a făcut declarația în plenul Parlamentului, în reacție la cererea sindicatelor care au solicitat o majorare cu 30 la sută, din 1 iulie.

Ala Nemerenco a declarat, de la tribuna centrală a Legislativului, că Guvernul va majora salariile lucrătorilor din domeniul sănătății, fără să precizeze, însă, de când și cu cât.


Citeşte şi: Președintele raionului Edineț va plăti amendă şi despăgubiri pentru huligansim – Stiripesurse.md

„Am fost primul ministru în țara asta când am majorat, în 2019, pentru prima dată, foarte multe. În multe țări, indiferent de factorul politic, majorarea salariului este o problemă serioasă. (…) Noi am corectat, în 2021, această insuficiență. În 2022, un an destul de complicat, am majorat salariile toamna, în 2023 am majorat salariile toamna. (…) Nu ne vom opri nici acum. Vom majora salariile, în limitele bugetului pe care ni-l permitem”, a declarat ministra Ala Nemerenco.

Ala Nemerenco promite că va majora salariile din Sănătate

În ceea ce privește solicitarea sindicatelor de a majora salariile de funcție a angajaților din domeniul sănătății, precum și personalul medical din domeniul asistenței sociale, cu 30%, ministra Ala Nemerenco a refuzat să comenteze cererea. Oficiala a precizat că o solicitare oficială din partea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova nu a parvenit, deocamdată, în adresa Ministerului.

„Permiteți-mi să nu fac comentarii, pentru că știu dedesubturile acestei declarații. Acest sindicat nu s-a adresat Ministerului Sănătății. Dacă ar fi fost cu adevărat preocupați, depuneau o cerere, cum o făceau în fiecare an. Acum au făcut doar declarația publică. Așteptăm solicitarea lor”, a precizat ministra.

Amintim că Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a solicitat majorarea, începând cu 1 iulie curent, cu 30%, a salariilor de funcție a angajaților din domeniul sănătății, precum și personalul medical din domeniul asistenței sociale.

Potrivit CNSM, chiar dacă se întreprind unele măsuri de îmbunătățire, sistemul medical din țară se confruntă în continuare cu multiple provocări, cum ar fi deficitul cadrelor medicale, care în anul 2023 a constituit circa 2000 de medici și 3000 de asistenți medicali și moașe, deopotrivă cu vârsta medie înaintată a personalului medical (20% de medici și 13% de asistenți medicali), mai cu seamă din sectorul rural.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Roger Waters lucrează la un nou album şi respinge o posibilă reuniune a formaţiei Pink Floyd

Roger Waters lucrează la un nou album şi respinge o posibilă reuniune a formaţiei Pink Floyd Muzicianul britanic a respins ideea unei posibile reuniuni a...

Instanța supremă din Japonia consideră că sterilizarea forțată este neconstituțională

Instanța supremă din Japonia consideră că sterilizarea forțată este neconstituțională Instanța supremă din Japonia a decis că sterilizarea forțată este neconstituțională. Decizia a fost anunțată...

‘Beetlejuice Beetlejuice’ va deschise Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia 2024

'Beetlejuice Beetlejuice' va deschise Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia 2024 "Beetlejuice Beetlejuice", mult aşteptata continuare a comediei horror cu accente fantasy a regizorului...

Șase hoteluri din New York oferă transferuri gratuite de la aeroport cu elicopterul

Șase hoteluri din New York oferă transferuri gratuite de la aeroport cu elicopterul Șase hoteluri din New York oferă transferuri gratuite cu elicopterul de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.