X

Alaiba, pentru presa poloneză: Moldova este mai bine pregătită pentru aderarea la UE decât alte state în trecut

Alaiba, pentru presa poloneză: Moldova este mai bine pregătită pentru aderarea la UE decât alte state în trecut

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a declarat în cadrul unui interviu pentru presa poloneză că investițiile în Republica Moldova vor aduce profituri semnificative pe termen lung.

Alaiba a participat la Moldova Business Week, unde a discutat despre perspectivele economice ale țării și parcursul spre aderarea la Uniunea Europeană. Referindu-se la posibilitatea aderării până în 2030, ministrul a menționat că, deși provocările sunt considerabile, Republica Moldova este mai pregătită decât au fost alte state din Europa de Est în trecut.

Alaiba a subliniat că, în pofida dificultăților economice generate de războiul din Ucraina, investitorii străini își arată tot mai mult interesul pentru piața moldovenească, ceea ce contribuie la accelerarea economiei. „Suntem un guvern pro-business, care știe să asculte și să acționeze rapid.

Investițiile făcute acum în Moldova vor aduce profituri mari pe termen lung, iar transformarea economiei noastre poate avansa foarte repede”, a declarat Alaiba.

Tags: Alaibapolonezăpresa
Categorii: PoliticăȘtirile zilei