X

Albania susţine aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO

Guvernul albanez este favorabil aderării Suediei şi a Finlandei la NATO, potrivit celei mai recente decizii a executivului de la Tirana, adoptată joi, relatează euractiv.com, potrivit agerpres.

Albania este membră a Alianţei Nord-Atlantice începând din 2009. Ţara s-a aliniat poziţiei Uniunii Europene cu privire la agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei şi a promis asistenţă prin NATO pentru Kiev.

Citeşte şi: Irakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul – Black News

”Am căzut de acord în mod oficial asupra extinderii Alianţei şi includerii celor două ţări”, a declarat şefa diplomaţiei albaneze Olta Xhaçka într-o conferinţă de presă.

Ea a explicat că decizia va fi acum transmisă parlamentului albanez, care va avea ultimul cuvânt în procesul de ratificare.

”Aceste protocoale vor fi apoi înaintate parlamentului pentru ratificare. De îndată ce parlamentele din toate cele 30 de state membre NATO, precum şi parlamentele din Finlanda şi Suedia, ratifică această procedură, atunci va fi posibilă acceptarea de jure a celor două ţări în Tratatul Nord-Atlantic”, a adăugat Xhaçka.

Săptămâna trecută, Turcia a provocat surprinderea a numeroase alte state din Alianţa Nord-Atlantică după ce a afirmat că nu va sprijini aderarea Suediei şi a Finlandei la organizaţia euroatlantică.

Ankara consideră că Suedia şi Finlanda – ţară ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia – adăpostesc indivizi despre care afirmă că au legătură cu grupări considerate teroriste de autorităţile turce, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi cu susţinători ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Turcia de organizarea tentativei de puci din iulie 2016.

Citeşte şi: Un membru fondator al trupei Depeche Mode a murit la 60 de ani – Black News

Premierul suedez Magdalena Andersson a respins acuzaţiile Turciei, declarând că Suedia nu furnizează arme sau alt fel de sprijin teroriştilor.

Războiul declanşat de Rusia contra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ”Parteneriat pentru Pace”. 

Tags: AlbaniaFethullah GulenfinlandaMagdalena AnderssonNATOOlta XhaçkaPartidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)SuediaTiranaturcia
Categorii: Externe