Alberto Fujimori este judecat pentru ‘sterilizarea forţată’ a femeilor din Peru

Publicat:

Procesul fostului preşedinte peruvian Alberto Fujimori pentru “sterilizările forţate” din anii 1996-2000 a mii de femei sărace, multe dintre ele indigene, a început luni la Lima, informează AFP, potrivit agerpres.

Fujimori, care a condus Peru din 1990 până în 2000, trei foşti miniştri ai sănătăţii, precum şi alţi oficiali, sunt urmăriţi penal pentru “punerea în pericol a vieţii şi a sănătăţii” persoanelor, “răni grave şi încălcări grave ale drepturilor omului”.


Citeşte şi: Americanii cer Riadului SĂ DESFIINŢEZE brigada care l-a omorât pe Khashoggi

În acea perioadă, guvernul a început un program de planificare familială ce includea legarea trompelor, teoretic în mod voluntar. Această politică a vizat reducerea natalităţii şi promovarea dezvoltării economice.

Conform estimărilor oficiale, 272.028 de femei peruviene au suferit o legare a trompelor. Dintre acestea, 2.074 au depus în mod oficial plângere în instanţă pentru că au fost forţate să facă o astfel de intervenţie. Un total de 18 femei au murit oficial ca urmare a operaţiei.

Fostul preşedinte de origine japoneză, acum în vârstă de 82 de ani, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani pentru corupţie şi încălcarea drepturilor omului, nu a participat la deschiderea audierii virtuale, nefiind obligat să să ia parte la toate audierile acestui proces, care ar putea dura luni de zile.

Victimele au adus deja acest caz în instanţă, dar în 2014 justiţia peruviană a refuzat să îl trimită în judecată pe Fujimori, apreciind că nu se poate dovedi că a fost vorba de o politică deliberată din partea sa.

Citeşte şi: China vrea să-şi vaccineze 40% din populaţie până la sfârşitul lui iulie

În noiembrie 2015, guvernul peruvian a dispus crearea unui registru naţional al victimelor sterilizării forţate, iar în aprilie 2018, parchetul general a iniţiat o nouă procedură. Procurorul general a estimat că inculpaţii “s-au jucat cu viaţa oamenilor şi cu sănătatea lor reproductivă, fără să le pese de daunele” cauzate.

Nedespăgubite până acum, victimele ar putea fi despăgubite de stat ca parte a unei reforme a Planului de reparaţii pentru victimele conflictului armat care a avut loc în Peru între 1980 şi 2000.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea Comandantul forţelor aeriene ucrainene, Mikola Oleşciuk, a declarat marţi că acestea...

Usatîi vorbește despre ‘greșeala lui Spînu’: Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM

Usatîi vorbește despre 'greșeala lui Spînu': Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM Andrei Spînu greșește, atunci când spune că statul nu...

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia Ministrul Economiei Dumitru...

Tânărul învinuit de omorul unei bătrâne și tentativă de omor a unui bărbat din raionul Glodeni, trimis pe banca acuzaților

Tânărul învinuit de omorul unei bătrâne și tentativă de omor a unui bărbat din raionul Glodeni, trimis pe banca acuzaților Procuratura raionului Glodeni a finalizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.