X

Alegătorii libanezi ies la vot în primele alegeri legislative după nouă ani

Alegătorii din Liban au ieşit duminică la vot în primele alegeri legislative care au loc în această ţară după nouă ani, informează AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Peste 3,6 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a-i alege din cei aproape 600 de candidaţi pe cei 128 de membri ai parlamentului.

Citește și : Gaza : O explozie a ucis şase membri ai grupării Hamas

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00 (04.00 GMT), iar în capitala Beirut în faţa mai multor secţii de votare se formaseră deja cozi de la prima oră. Urnele se închid la ora locală 07.00 pm, rezultatele oficiale fiind aşteptate probabil luni.

Alegerile sunt monitorizate de peste 100 de observatori din ţări ale Uniunii Europene. Sâmbătă, preşedintele Michel Aoun a chemat la unitate, într-un interviu televizat.

Votul este un test pentru noua lege electorală adoptată de parlament în iunie 2017, care a redus numărul circumscripţiilor şi a introdus reprezentarea proporţională.

Alegerile legislative din Liban au fost amânate de trei ori din 2009 din cauza disputelor politice în jurul legii electorale şi a preocupărilor de securitate generate de războiul din Siria. Pentru asigurarea securităţii la vot, Ministerul de Interne libanez a anunţat mobilizarea de 20.000 până la 30.000 de poliţişti şi soldaţi, în contextul în care Libanul a fost în ultimii ani ţinta mai multor atentate sângeroase.

Independent de rezultatul scrutinului, Hezbollah – singura formaţiune care nu a renunţat la arme după războiul civil din perioada 1975-1990 şi ai cărei militanţi sunt prezenţi şi în Siria, luptând de partea forţelor preşedintelui Bashar Al Assad – va continua cel mai probabil să domine jocul politic, afirmă analiştii.

Citește și : Întâlnire Putin-Netanyahu la Moscova pe 9 mai

Principalul rival al Hezbollah, premierul Saad Hariri, susţinut de Arabia Saudită, ar urma să-şi păstreze postul, deşi formaţiunea sa, Curentul Viitorului, ar putea pierde mai multe locuri.

Tags: alegeri legislativeArabia sauditabashar al assadBeirutHezbollahLibanSaad Haririvot
Categorii: Sinteze