X

Alegătorii moldoveni vor avea acces în secţiile de votare doar cu măşti de protecţie

Alegătorii moldoveni vor avea acces în secţiile de votare doar dacă vor purta măşti de protecţie la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie în Republica Moldova, a anunţat ministrul sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei şedinţe de guvern, făcând referire la o decizie în acest sens adoptată marţi de Comisia naţională extraordinară de sănătate publică (CNESP), relatează Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Birourile electorale ale secţiilor de votare urmează să asigure cetăţenii cu câte o mască pentru a preveni propagarea SARS-CoV-2 şi a asigura totodată dreptul la vot.

Citește și : TOȚI norvegienii vor fi vaccinați GRATUIT împotriva coronavirusului

În acelaşi timp, alegătorii care în ziua alegerilor vor manifesta simptome caracteristice COVID-19 vor avea posibilitatea ca până la orele 15.00 să solicite – în scris sau telefonic – urna mobilă la domiciliu.

În cazul în care persoane cu simptome caracteristice precum febră, tuse, se vor fi prezentat la secţia de votare până la orele 15.00, acestora nu li se va permite să intre în secţia de votare, dar li se va oferi posibilitatea înscrierii pentru exercitarea dreptului la vot la domiciliu prin intermediul echipei mobile, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Dacă un alegător cu simptome va veni la secţia de votare după ora 15.00, acesta va putea vota, însă vor fi întreprinse măsuri de dezinfectare imediată a spaţiului, potrivit măsurilor decise marţi de CNESP.

Citește și : Bashar Al-Assad vorbește despre incendiile din Siria: ‘O catastrofă naţională’

Persoanele aflate în autoizolare vor putea vota de asemenea prin intermediul urnei mobile, conform Radio Chişinău.

Situaţia epidemiologică s-a agravat în ultimele zile în Republica Moldova, autorităţile sanitare decizând să extindă marţi codul roşu de urgenţă medicală la aproape întreagă republică, cu excepţia a trei raioane, care rămân sub cod portocaliu.

Tags: CNESPmăşti de protecţierepublica moldovaSARS-CoV-2Viorica Dumbrăveanu
Categorii: Diaspora