X

Alegeri în Coreea de Nord: Rata de participare este de 99,99%, toți candidații au fost aleși cu 100% din voturi

Rata de participare la alegerile legislative desfăşurate în Coreea de Nord la sfârşitul săptămânii trecute a fost de 99,99%, superioară celei de 99,97% înregistrate la scrutinul precedent, conform presei oficiale de la Phenian, transmite marţi AFP, potrivit agerpres.

Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC), numele oficial al ţării, este condusă cu mână de fier de formaţiunea liderului Kim Jong Un, Partidul Muncitorilor.

Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

La fiecare cinci ani, totuşi, milioane de nord-coreeni sunt chemaţi să voteze pentru Adunarea Supremă a Poporului, parlamentul ţării. În fiecare circumscripţie există un singur candidat, aprobat în prealabil de partidul unic, astfel încât rezultatul votului este, practic, dinainte cunoscut.

În acest an, rata de participare a fost de aproape 100%, singurii nord-coreeni care nu au şi-au putut exercita votul fiind cei care ‘se aflau în străinătate sau lucrau pe mare’, a menţionat agenţia oficială KCNA.

La fel ca în 2014, fiecare din cei 687 de candidaţi a obţinut 100% din voturi.

‘Toţi alegătorii au participat ca un singur om la acest scrutin care cimentează puterea unui popor la fel de solid ca o stâncă’, a notat agenţia nord-coreeană, citând un raport publicat de Comitetul electoral central.

Citește și: Abdelaziz Bouteflika renunță să mai candideze pentru un nou mandat de președinte și amână alegerile din Algeria

‘Sută la sută dintre ei au votat în favoarea candidaţilor la mandatul de deputat în Adunare înregistraţi în circumscripţiile respective’, a precizat KCNA.

AFP menţionează că o listă precisă a candidaţilor nu este disponibilă, dar, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean şi colaboratoare apropiată a acestuia, figurează printre noii aleşi.

Tags: Adunarea Supremă a PoporuluialegeriKim Jong UnKim Yo-jongPartidul MuncitorilorPhenianRepublica Populară Democrată Coreeană (RPDC)
Categorii: Știrile zilei