Alegeri în Irlanda: Fianna Fail câștigă cele mai multe sufragii, dar Sinn Fein devine a doua forță

Publicat:

Principalul partid de opoziţie din Irlanda, Fianna Fail, a câştigat cele mai multe mandate parlamentare în urma alegerilor anticipate desfăşurate sâmbătă, înlocuind Fine Gail, însă Sinn Fein, formaţiune de stânga şi partizanul reunificării Irlandei, a devenit a doua forţă politică, un rezultat istoric care bulversează scena politică, dominată până acum de cele două partide de centru-dreapta care conduc alternativ ţara de un secol, transmite marţi AFP, potrivit agerpres.

Conform rezultatelor oficiale anunţate de postul naţional RTE, Fianna Fail va avea 38 de mandate din totalul celor 160 din Dail, camera inferioară a parlamentului, urmat de Sinn Fein cu 37, în timp ce Fine Gael, celălalt mare partid de centru-dreapta, a obţinut doar 35, ceea ce ar putea fragiliza poziţia premierului în funcţie Leo Varadkar, membru al respectivei formaţiuni.


Citește și: Regimul de la Phenian ignoră sancțiunile și continuă să cumpere ‘la negru’ petrol, maşini de lux şi alcool

Negocierile au început deja, iar în cadrul lor Sinn Fein mizează pe victoria sa la votul popular. Conform primelor rezultate anunţate, partidul conducea cu 24,5% din voturi, în faţa Fianna Fail (22,2%) şi Fine Gael (20,9%). Diferenţa nu s-a tradus însă în termeni de mandate dat fiind că Sinn Fein nu a prezentat decât 42 de candidaţi, de două mai puţini decât principalele partide de centru.

Alegătorii irlandezi nu votează pentru o listă constituită, ci îşi elaborează propria listă, clasându-i pe candidaţi într-o ordine de preferinţă.

‘Sinn Fein a câştigat alegerile, am câştigat votul popular, este o victorie istorică’, a declarat luni lidera formaţiunii, Mary Lou McDonald. ‘Aş putea să fiu viitorul Taoiseach (prim-ministru)!’, a adăugat ea, în faţa susţinătorilor.

Sinn Fein, partid de stânga care militează pentru reunificarea provinciei britanice Irlanda de Nord cu Republica Irlanda, şi fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a fost considerat multă vreme nefrecventabil din acest motiv.

Cu toate acestea, Mary Lou McDonald a reuşit să îl credibilizeze, ducând o campanie percutantă în care a scos în evidenţă eşecurile guvernului în domeniile locuinţelor şi sănătăţii.

În urma acestor alegeri, două lucruri par certe: va fi dificil ca Sinn Fein să fie ignorat în calculele de coaliţie, iar marele perdant este Fine Gael al premierului Varadkar, victima unei uzuri după trei ani la putere.

La o săptămână după Brexit, Varadkar a mizat pe rolul său în găsirea unei soluţii care să evite revenirea la o frontieră fizică cu provincia britanică Irlanda de Nord, dar strategia sa a eşuat, electoratul fiind mai preocupat de problemele locuinţelor şi sistemului de sănătate, potrivit unui sondaj.

Sinn Fein trebuie, aşadar, să încerce formarea de alianţe dacă va dori să ajungă la guvernare. ‘Oamenii care au votat Sinn Fein au votat pentru ca Sinn Fein să fie la guvernare, prin urmare am deschis discuţii şi am luat contact cu liderii’ unor partide mici precum Verzii sau social-democraţii, a indicat luni Mary Lou McDonald. ‘Este un mesaj foarte clar către cele două partide tradiţionale ale establishment-ului, dominaţia lor s-a terminat, oamenii vor o altă politică’, a mai afirmat ea.

Atât Fianna Fail, cât şi Fine Gael excluseseră până acum formarea unei coaliţii cu Sinn Fein din cauza legăturilor acestuia cu IRA.

Citește și: Procurorii americani cer ani grei de închisoare pentru Roger Stone

În timp ce Leo Varadkar a reafirmat această poziţie, liderul Fianna Fail, Micheal Martin, a părut mai flexibil. Deşi a subliniat că există o ‘incompatibilitate politică’ pe anumite subiecte cu Sinn Fein, el a refuzat în faţa presei să-şi reitereze opoziţia faţă de o alianţă.

Negocierile pentru formarea unui nou guvern s-ar putea întinde pe mai multe săptămâni sau chiar luni. După precedentele alegeri, în 2016, au fost necesare 70 de zile pentru ca principalele două partide să se pună de acord asupra formării executivului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.