X

Alegeri în Irlanda: Michael D. Higgins a obţinut al doilea mandat de președinte (exit poll)

Actualul preşedinte al Republicii Irlanda, Michael D. Higgins, a obţinut sâmbătă un al doilea mandat de şapte ani în fruntea ţării, cu 58% din voturi, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Premierul Leo Varadkar l-a felicitat pe Higgins într-un mesaj pe Twitter pentru victoria în alegerile prezidenţiale desfăşurate vineri, în care patru bărbaţi şi două femei şi-au disputat funcţia supremă din Irlanda.

Citește și : Peste 300 de migranţi salvaţi de marina marocană din Mediterana şi Atlantic

Michael D. Higgins (77 de ani), actualul preşedinte aflat în funcţie începând din 2011, este al nouălea şef al statului irlandez, în luna iulie el confirmând că doreşte un al doilea mandat de şapte ani. Higgins este profesor universitar, poet şi politician. El a fost membru al Partidului Laburist în perioada 1968-2011, iar în anii ’90 a fost ministru al artelor, culturii şi gaeltacht (zonele vorbitoare de limbă gaelică), precum şi membru al parlamentului irlandez.

Formaţiunile politice Fine Gael (centru-dreapta), Fianna Fáil (liberal) şi Partidul Laburist l-au susţinut pe actualul preşedinte pentru un al doilea mandat.

De asemenea, la referendumul, organizat în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, privind eliminarea blasfemiei din Constituţia irlandeză, 71% din cetăţeni au votat pentru, în timp ce 26,3% s-au opus, potrivit postului RTE.

Interzicerea blasfemiei a fost inclusă în Constituţia Irlandei în 1937, care statuează că “publicarea sau rostirea unor chestiuni blasfematoare, care incită la răzvrătire şi indecente reprezintă o infracţiune care este pedepsită în conformitate cu legea”.

Citește și : Armata israeliană acuză Siria că a ordonat, cu sprijinul Iranului, atacurile dinspre Gaza din cursul nopţii

Legea Defăimării (The Defamation Act), adoptată în 2009, a clarificat noţiunea, stipulând că o persoană comite această infracţiune dacă publică sau rosteşte “o frază care este grosolan de abuzivă sau insultătoare în legătură cu o chestiune considerată sacră de o religie, cauzând prin aceasta sentimente de mânie în rândul unui număr substanţial de aderenţi la acea religie”.

Tags: Leo VaradkarMichael D. Higginssondajetwitter
Categorii: Diaspora