Alegeri în Muntenegru: Actualul preşedinte Djukanovic şi un tânăr economist pro-european, Milatovic, se vor confrunta în turul doi

Publicat:

Preşedintele în exerciţiu, Milo Djukanovic, se va confrunta cu un tânăr economist pro-european, Jakov Milatovic, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Muntenegru, potrivit rezultatelor unui sondaj la ieşirea din secţiile de votare date publicităţii duminică seara, după încheierea primului tur de scrutin, transmite AFP, potrivit agerpres.

Milo Djukanovic este creditat cu 35% din voturi faţă de 29% cât ar fi obţinut Jakov Milatovic, potrivit acestui sondaj realizat de ONG-ul CeMI, responsabil cu observarea desfăşurării alegerilor.


Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului denunţă un ‘atentat odios’ la Mormântul Fecioarei Maria – Black News

Comisia Electorală va publica luni rezultatele oficiale preliminare. Al doilea tur de scrutin va avea loc pe 2 aprilie.

Aceste alegeri se desfăşoară după luni de blocaj. Două guverne au fost răsturnate printr-o moţiune de cenzură de la alegerile legislative din 2020, ultima dată în august, iar cabinetul în vigoare gestionează afacerile curente.

Djukanovic a dizolvat parlamentul cu câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale şi a convocat alegeri parlamentare anticipate pe 11 iunie.

Muntenegru, care negociază intrarea în Uniunea Europeană,”este complet paralizat pe drumul său european'” a declarat vineri şeful statului, anunţând data alegerilor legislative.

În această ţară balcanică cu o populaţie de 620.000 de locuitori, preşedintele are în esenţă un rol reprezentativ, iar prim-ministrul deţine principalele pârghii ale puterii. Milo Djukanovic, 61 de ani, rămâne totuşi o figură importantă, conducând aproape continuu Muntenegru timp de trei decenii, ca preşedinte sau prim-ministru. Fost prieten apropiat al puternicului politician sârb Slobodan Milosevic, el s-a raliat taberei occidentale şi a asigurat separarea ţării sale de Serbia în 2006.

Adversarul său în vârstă de 37 de ani, Jakov Milatovic, a ocupat funcţia de ministru al Dezvoltării Economice în primul guvern format după alegerile din 2020. Apoi a părăsit un post la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a se alătura cabinetului. Descris de unii drept populist, el este unul din fondatorii, în 2022, a mişcării Europe Now, o formaţiune politică ce pare să se bucure de popularitate.

Foto: (c) BORIS PEJOVIC/EPA


După ce a votat, Djukanovic şi-a invitat compatrioţii să profite de “oportunitatea” scrutinului pentru a alege “stabilitatea” şi “obiectivul” unui Muntenegru în “familia statelor şi popoarelor europene”.”Ştiu că toţi (candidaţii) ) au aceeaşi ambiţie, aceea de a-l învinge pe actualul preşedinte (..) şi sunt sigur de superioritatea mea”, a adăugat el.

Steaua sa a pălit însă în timpul alegerilor legislative din 2020, când formaţiunea sa, Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), a fost învinsă de o coaliţie susţinută de puternica Biserică Ortodoxă Sârbă. Nicio tabără nu reuşeşte să construiască o majoritate stabilă şi astfel, în Muntenegru, s-au succedat criză după criză.

Citeşte şi: Un fost soldat australian a fost arestat pentru o prespusă crimă de război – Black News

Milatovic a cerut alegătorilor să pună capăt “politicii trecutului”.”Am intrat în cursa prezidenţială pentru a-l învinge pe Milo Djukanovic şi nu numai pe domnul Djukanovic, ci tot ceea ce reprezintă el în Muntenegru (…) El simbolizează trecutul, politicile care au divizat această ţară, politicile care au sărăcit această ţară”, a declarat el după ce a votat.

Sub egida preşedintelui în exerciţiu, Muntenegru a aderat la NATO în 2017, negociază aderarea la UE din 2012 şi a părăsit sfera de influenţă a Rusiei. Dar domnia lui Milo Djukanovic şi a DPS a fost afectată de acuzaţii de corupţie pe scară largă şi de legături cu grupuri de crimă organizată. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.