Alegeri însângerate în Afganistan: 85 de oameni au pierit în atentate!

Publicat:

Peste 450 de civili au fost victime ale unor atacuri, dintre care 85 au murit, în campania electorală şi în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Afganistan, în principal din cauza talibanilor, a anunţat ONU marţi, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite pentru Afganistan (UNAMA) a înregistrat 277 de victime ale unor atacuri, dintre care 28 de morţi, doar în ziua scrutinului care a avut loc la 28 septembrie. UNAMA s-a declarat “preocupată în special de faptul că peste o treime dintre victimele din ziua votului au fost copii”.


Citește și: Trump l-a sunat pe Erdogan să-i ceară oprirea INVAZIEI în Siria

Ameninţările şi atacurile împotriva organizării alegerilor au jucat un rol important în slaba participare, evaluată la circa 27%, conform ultimelor cifre disponibile.

UNAMA, al cărei raport acoperă perioada dintre începutul înregistrării candidaturilor, la 8 iunie, şi sfârşitul lunii septembrie, a precizat că pierderile civile în atacuri legate de alegeri sunt “semnificativ mai mici” decât cele survenite la alegerile din octombrie 2018, cu 56 de morţi în ziua votului.

Conform UNAMA, principala vină pentru atacuri o au talibanii, care nu au ascuns că vor face totul pentru a împiedica organizarea scrutinului, pe care îl consideră ilegitim. UNAMA a transmis că “circa 95% dintre victimele civile în violenţele legate de alegeri în ziua scrutinului au fost atribuite talibanilor”.

Citește și: Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

Majoritatea atacurilor au fost comise cu rachete, grenade şi mortiere, precum şi cu dispozitive explozive improvizate “plasate în interiorul sau în apropierea unor birouri de vot, inclusiv în şcoli”.

Cele mai sângeroase atacuri au fost comise la Kabul la 28 iulie asupra unei reuniuni electorale (21 de morţi) şi la nord de capitală, la 17 septembrie, unde un atentat sinucigaş în timpul unei întruniri electorale a făcut 30 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Maia Sandu: Integrarea europeană va aduce beneficii tuturor comunităților din R. Moldova, indiferent de preferințele politice

Maia Sandu: Integrarea europeană va aduce beneficii tuturor comunităților din R. Moldova, indiferent de preferințele politice Integrarea europeană va aduce beneficii tuturor comunităților din R....

Ministrul Apărării, întrevederi de rămas bun cu ambasadorii Ucrainei și Norvegiei

Ministrul Apărării, întrevederi de rămas bun cu ambasadorii Ucrainei și Norvegiei Cooperarea bilaterală în domeniul apărării dintre R. Moldova și Norvegia, analiza oportunităților de asistență...

Ucraina discută cu R.Moldova despre extrădarea ucrainenilor care fug de înrolare

Ucraina discută cu R.Moldova despre extrădarea ucrainenilor care fug de înrolare Ucraina discută cu Republica Moldova despre extrădarea ucrainenilor care fug de înrolare, intră ilegal...

În R.Moldova va fi lansată o platforma dedicată tranzacționării valorilor mobiliare de stat

În R.Moldova va fi lansată o platforma dedicată tranzacționării valorilor mobiliare de stat În Republica Moldova va fi lansată platforma eVMS.md dedicată tranzacționării valorilor mobiliare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.