X

Alegeri însângerate în Afganistan: 85 de oameni au pierit în atentate!

Peste 450 de civili au fost victime ale unor atacuri, dintre care 85 au murit, în campania electorală şi în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Afganistan, în principal din cauza talibanilor, a anunţat ONU marţi, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite pentru Afganistan (UNAMA) a înregistrat 277 de victime ale unor atacuri, dintre care 28 de morţi, doar în ziua scrutinului care a avut loc la 28 septembrie. UNAMA s-a declarat “preocupată în special de faptul că peste o treime dintre victimele din ziua votului au fost copii”.

Citește și: Trump l-a sunat pe Erdogan să-i ceară oprirea INVAZIEI în Siria

Ameninţările şi atacurile împotriva organizării alegerilor au jucat un rol important în slaba participare, evaluată la circa 27%, conform ultimelor cifre disponibile.

UNAMA, al cărei raport acoperă perioada dintre începutul înregistrării candidaturilor, la 8 iunie, şi sfârşitul lunii septembrie, a precizat că pierderile civile în atacuri legate de alegeri sunt “semnificativ mai mici” decât cele survenite la alegerile din octombrie 2018, cu 56 de morţi în ziua votului.

Conform UNAMA, principala vină pentru atacuri o au talibanii, care nu au ascuns că vor face totul pentru a împiedica organizarea scrutinului, pe care îl consideră ilegitim. UNAMA a transmis că “circa 95% dintre victimele civile în violenţele legate de alegeri în ziua scrutinului au fost atribuite talibanilor”.

Citește și: Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

Majoritatea atacurilor au fost comise cu rachete, grenade şi mortiere, precum şi cu dispozitive explozive improvizate “plasate în interiorul sau în apropierea unor birouri de vot, inclusiv în şcoli”.

Cele mai sângeroase atacuri au fost comise la Kabul la 28 iulie asupra unei reuniuni electorale (21 de morţi) şi la nord de capitală, la 17 septembrie, unde un atentat sinucigaş în timpul unei întruniri electorale a făcut 30 de morţi.

Tags: AfganistanalegerikabulMisiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite pentru Afganistan (UNAMA)ONU
Categorii: Știrile zilei