Alegeri legislative anticipate în Azerbaidjan: o ‘imitaţie’, consideră opoziţia

Publicat:

Azerii votează, duminică, în alegeri legislative anticipate denunţate de opoziţie, care le consideră o “imitaţie” ce va servi doar pentru a consolida puterea preşedintelui Ilham Aliev în această ţară din Caucaz bogată în petrol, notează France Presse, potrivit agerpres.

Alegerile ar fi trebuit să aibă loc în noiembrie 2020, dar în decembrie anul trecut parlamentarii au votat dizolvarea parlamentului, în urma demisiei prim-ministrului cu câteva săptămâni mai înainte.


Citește și : Militarul thailandez care a ucis zeci de persoane într-un mall ‘a fost împuşcat mortal’ de forţele de securitate

Potrivit experţilor, obiectivul ar fi să înlocuiască vechea gardă a regimului cu o nouă generaţie şi să răspundă astfel cel puţin la nemulţumirea provocată de încetinirea creşterii economice.

Pentru opoziţie, jocurile sunt deja făcute, iar viitorii noi aleşi vor fi la fel de loiali ca cei vechi faţă de Ilham Aliev, care conduce cu o mână de fier fosta republică sovietică după ce i-a succedat tatălui său în 2003.

“În loc de o schimbare reală, Aliev se preface că face o reformă politică prin înlăturarea vechilor membri ai echipei sale urâţi de oameni de multă vreme”, declară opozantul Ali Karimli, liderul Frontului Popular care boicotează alegerile.

Potrivit analistului Anar Mamedli, furia azerilor este din ce în ce mai răspândită în această ţară de nouă milioane de locuitori.

“Remanierea guvernului şi alegerile anticipate au acelaşi obiectiv, de a prelungi domnia lui Aliev”, declară expertul.

Foarte dependent de exporturile sale de petrol, Azerbaidjanul a suferit din cauza scăderii preţului barilului. După prăbuşirea acestuia în 2014, moneda naţională şi-a pierdut jumătate din valoare, iar ţara a înregistrat o recesiune şi inflaţie cu două cifre. Situaţia s-a stabilizat dar creşterea stagnează acum în jur de 1-2%.

Ilham Aliev, care vrea să-şi păstreze controlul absolut, acuză opoziţia. De asemenea, el a plasat-o pe soţia sa Mehriban ca prim-vicepreşedinte al ţării în februarie 2017, iar fiul lor, Heidar, la cei douăzeci de ani, este văzut ca posibilul său succesor.

Deşi criticat de opoziţie şi apărătorii drepturile omului, preşedintele Aliev este lăudat de susţinătorii săi că datorită bogăţiei de hidrocarburi, a transformat şi modernizat Azerbaidjanul într-o putere energetică independentă.

Duminică, partidul lui Aliev, Yeni (“Noul”) Azerbaidjan, este de aşteptat să se impună fără suspans.

Unul dintre liderii săi, Bahar Muradova, asigură că autorităţile vor face totul pentru ca “alegerile să fie transparente, libere şi să se ţină într-un mediu democratic”.

Asigurările sunt respinse de opoziţie. “Nu există nici măcar condiţiile minime în Azerbaidjan pentru organizarea alegerilor democratice. Va fi o imitaţie de alegeri”, afirmă opozantul Ali Karimli.

Un alt opozant, Issa Gambar de la partidul Mussavat acuză autorităţile că au “falsificat total” scrutinele anterioare şi că comisia electorală este sub controlul puterii, precum canalele de televiziune.

De asemenea, el denunţă restricţiile foarte severe ale dreptului de a manifesta în Azerbaidjan, unde “oamenii sunt arestaţi şi torturaţi”.

Citește și : Bilanțul victimelor epidemiei cu coronavirus crește alarmant: peste 800 de morți

Peste 1.300 de candidaţi din 19 partide se prezintă pentru a partaja cele 125 de locuri ale parlamentului unicameral, Milli Majlis.

Niciun scrutin organizat de la venirea la putere a lui Ilham Aliev nu a fost recunoscut drept liber şi democratic de misiunile de observare ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care are din nou 350 de observatori desfăşuraţi duminică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Guvernatorul statului Pennsylvania, favorit pentru a face echipă cu Kamala Harris ca vicepreședinte

Guvernatorul statului Pennsylvania, favorit pentru a face echipă cu Kamala Harris ca vicepreședinte Surse de la Casa Albă și din Partidul Democrat au declarat pentru...

Ce este hiperandrogenismul, care o afectează pe boxera alergiană care și-a doborât adversara în 46 de secunde

Ce este hiperandrogenismul, care o afectează pe boxera alergiană care și-a doborât adversara în 46 de secunde Imaginile cu pugilista algeriană Imane Khelif au făcut...

Ce este hiperandrogenismul, care o afectează pe boxera Imane Khelif? Sportiva algeriană, ținta a numeroase atacuri privind presupusa sa transsexualitate

Ce este hiperandrogenismul, care o afectează pe boxera Imane Khelif? Sportiva algeriană, ținta a numeroase atacuri privind presupusa sa transsexualitate Imaginile cu pugilista algeriană Imane...

Peste 180 de hectare de pădure de la Ungheni vor fi înregistrate în fondul forestier pentru a fi protejate

Peste 180 de hectare de pădure de la Ungheni vor fi înregistrate în fondul forestier pentru a fi protejate Primăria satului Rădenii Vechi, din raionul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.