X

Alegeri locale cu miză uriașă în Ungaria: Budapesta, între opoziție și partidul lui Orbán

Ungurii sunt chemaţi la urne, duminică, pentru alegeri locale, iar opoziţia speră, mai ales la Budapesta, să învingă partidul Fidesz al premierului conservator Viktor Orbán, potrivit agerpres.

Ecologistul Gergely Karácsony (44 de ani) conduce lista opoziţiei în faţa candidatului puterii, primarul în exerciţiu Istvan Tarlos (71 de ani).

Citește și : Cavusoglu, despre oferta lui Trump de a media între turci şi kurzi: ‘Nu negociem cu teroriştii’

Sondajele îi dau pe cei doi concurenţi la egalitate, iar o victorie la Budapesta ar putea conta pentru alegerile legislative din 2022.

Primar al unui cartier din Budapesta, Gergely Karácsony vizează primăria capitalei, în mod tradiţional mai liberală decât restul ţării. Ecologist de stânga, el a strâns în jurul lui socialişti, politicieni de centru dar şi liberali. Programul său cuprinde construirea de locuinţe sociale, dar şi gratuitate în transportul public pentru copii. European convins, el ar putea candida împotriva lui Orban peste trei ani.

Citește și : Franţa suspendă exporturile către Turcia de materiale de război care pot fi utilizate în Siria

Istvan Tarlos este primar la Budapesta din 2010, pentru Fidesz, care a dus o campanie foarte agresivă, acuzându-l pe Gergely Karácsony că vrea să transforme oraşul într-un circ.

Alegerile locale au loc în 3 600 de localităţi ale ţării şi, potrivit specialiştior, pentru prima oară după 10 ani partidul lui Viktor Orban nu este sigur de o victorie zdrobitoare.

Tags: alegeribudapestaFideszUngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora