Alegeri parţiale în Anglia, după două demisii ale conservatorilor din parlamentul Regatului Unit

Publicat:

Alegătorii votează joi în două circumscripţii din Anglia care nu mai au reprezentanţi în parlamentul Regatului Unit, după demisiile la care au fost constrânşi să recurgă doi deputaţi conservatori, transmite dpa, potrivit agerpres. Urnele s-au deschis la ora locală 7 dimineaţa şi se vor închide la 10 seara, iar rezultatele vor fi cunoscute vineri după-amiază.

În circumscripţia Wakefield din West Yorkshire, deputatul “tory” Imran Ahmad Khan a renunţat la mandat după ce a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unui băiat de 15 ani.


Citeşte şi: G7 va face ‘propuneri concrete’ pentru ‘creşterea presiunii asupra Rusiei’ – Black News

În circumscripţia Tiverton and Honiton din Devon, Neil Parish, membru al parlamentului din 2010, a demisionat după ce a recunoscut că viziona materiale pornografice pe telefon în Camera Comunelor.

Scrutinul parţial este considerat un test vital pentru premierul Boris Johnson, care a rămas lider al Partidului Conservator după o moţiune internă, în urmă cu două săptămâni, însă cu 148 de voturi împotrivă din partea parlamentarilor formaţiunii.

Mandatul de deputat de Wakefield e unul din cele câştigate de conservatori în urma alegerilor generale din 2019, după ce fusese un fief al Partidului Laburist încă din anii 1930, parte din aşa-numitul “Zid Roşu”. Stânga este din nou favorită în această circumscripţie.

Candidatul conservator Nadeem Ahmed a provocat consternare săptămâna trecută, susţinând că alegătorii trebuie să aibă în continuare încredere în partid după condamnarea lui Khan, la fel cum acordă încredere medicilor şi după crimele în serie ale lui Harold Shipman, condamnat pentru uciderea a 15 pacienţi, însă suspectat că ar fi făcut circa 250 de victime.

Liderul Partidului Laburist, Keir Starmer, a afirmat că o victorie în această circumscripţie “ar putea fi locul naşterii următorului guvern laburist”. Miercuri, el a declarat că “publicul s-a săturat de Boris Johnson şi de un Partid Conservator care promite multe, dar nu îndeplineşte nimic”.

El a mai subliniat campania pozitivă a candidatului laburist Simon Lightwood, care a prezentat un plan pentru atragerea unor investiţii şi crearea unor locuri de muncă bine plătite în Wakefield, pentru creşterea prezenţei poliţiei pe străzi, în vederea combaterii comportamentelor antisociale, şi a promis să lupte pentru eliminarea creşterii inechitabile a costului asigurărilor naţionale.

“Un vot pentru oricine altcineva decât laburiştii îl va scăpa de răspundere pe Boris Johnson. Oamenii din Wakefield au şansa de a trimite conservatorilor un mesaj că ce-i prea mult e prea mult”.

La Tiverton and Honiton, Democrat Liberalii par să conducă în preferinţele electoratului şi speră să obţină o victorie similară celei de la alegerile parţiale din North Shropshire, din decembrie, şi din Chesham and Amersham, acum un an. Liderul partidului, Ed Davey, se declara miercuri încrezător.

Davey susţine că localnicii “s-au săturat de minciunile şi neglijenţa lui Boris Johnson” şi le-a cerut să voteze cu candidatul democrat liberal, Richard Ford, un fost militar.

“Fermierii au fost vânduţi prin acorduri de comerţ exterior, oamenii luptă pentru acces la medicii generalişti şi la dentişti, iar drumurile şi şcolile locale au fost lăsate în paragină. Familiile se confruntă cu note de plată în creştere pentru benzină şi cu preţuri la alimente tot mai mari, iar singura reacţie a acestui guvern este să îi lovească cu majorări continue ale impozitelor”, a mai spus şeful Democrat-Liberalilor.

Citeşte şi: Preşedintele ales al Columbiei şi preşedintele Venezuelei au discutat probleme legate de graniţă – Black News

La rândul său, Johnson a făcut apel la electorat să fie “solidari pentru alimentele şi fermele britanice”, votând cu fosta profesoară Helen Hurford, candidata conservatorilor. Premierul a apărut miercuri alături de ea la o fermă, într-o înregistrare video difuzată miercuri în mediile sociale, afirmând că partidul său încearcă să protejeze “fantastica industrie alimentară şi agricolă” şi “uluitorul sector agricol” din Regatul Unit.

Pierderea unei circumscripţii conservatoare ar fi considerată un semn al scăderii influenţei electorale a lui Johnson după scandalul petrecerilor din timpul pandemiei de coronavirus, cunoscut ca “partygate”, şi în contextul crizei preţurilor. O astfel de evoluţie ar putea declanşa şi alte reacţii împotriva autorităţii premierului.

Înfrângerea conservatorilor la alegerile parţiale în două circumscripţii simultan ar constitui o premieră după cel de-al doilea război mondial, observă dpa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

Ploile torențiale fac ravagii în Nepal: cel puțin 11 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane au decedat în Nepal în urma inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au durat zile întregi,...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.