Alegeri senatoriale în Japonia

Publicat:

Japonezii sunt chemaţi duminică la urme pentru a reînnoi jumătate din Camera superioară a parlamentului, un scrutin fără miză care, potrivit sondajelor, urmează să consolideze poziţia premierului Shinzo Abe, relatează AFP, potrivit agerpres.

Secţiile de votare s-au deschis la orele 07.00 (sâmbătă, 22.00 GMT) şi se vor închide la 19.00 sau 20.00 (11.00 sau 12.00 GMT) în funcţie de locul unde sunt situate. Dacă se va întâmpla ca la precedentele alegeri de acest fel, rata participării la vot riscă să fie scăzută, chiar dacă se poate vota anticipat foarte simplu în birouri special amenajate, uneori instalate în supermagazine sau gări.


Citește și : Manifestație proguvernamentală la Hong Kong

De această dată, este vorba de înlocuirea a jumătate din Senat, 124 de locuri.

Pensii, impozit pe consum, Constituţie, educaţie sunt marile teme de campanie, dar supremaţia Partidului Liberal Democrat (PLD, dreapta), prezidat de Shinzo Abe, are riscuri minime de a fi compromisă.

Formaţiunea sa omnipotentă şi aliatul său, Komeito, deţin 70 de locuri în jumătatea care nu este pusă în joc şi este de aşteptat să obţină o majoritate clară în locurile disputate.

Cota de popularitate a guvernului Abe, care se menţine la putere de la sfârşitul lui 2012, s-a situat în jurul la 45% în ultimul sondaj publicat de postul naţional de televiziune NHK, în timp ce 33% dintre persoanele chestionate s-au declarat nemulţumite de acţiunea executivului.

Starea deplorabilă a opoziţiei, o sumă de mici partide dispersate şi uneori bizare, garantează majorităţii conservarea forţelor sale, iar Shinzo Abe ar putea rămâne în fotoliul de prim-ministru până la finalul celui de-al treilea mandat de trei ani ca preşedinte al PLD, în 2021.

În noiembrie, el va deveni premierul nipon cu cea mai mare longevitate, depăşind recordul lui Taro Katsura, de trei ori în funcţie între 1901 şi 1913.

Citește și : Mii de oameni au cerut pe străzile Moscovei alegeri locale libere

Ambiţia sa este însă alta: să reformeze Constituţia japoneză pacifistă redactată de ocupantul american, intrată în vigoare în 1947 şi niciodată amendată de atunci.

Shinzo Abe doreşte să schimbe mai multe aspecte, în special înscrierea în legea fundamentală a existenţei forţelor armate naţionale. El speră că dezbaterea, care divizează opinia publică, se va putea deschide cu sinceritate odată depăşită această etapă a senatorialelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În două localități din țară vor avea loc alegeri locale noi (CEC)

În două localități din țară vor avea loc alegeri locale noi (CEC) Pe 17 noiembrie curent, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de...

Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul UE

Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul UE Orașul Cimișlia își modernizează rețeaua de transport public cu ajutorul Uniunii Europene. Cu o...

Grădina Zoologică din Chișinău are locatari noi: Trei urși au fost aduși din Ucraina

Grădina Zoologică din Chișinău are locatari noi: Trei urși au fost aduși din Ucraina Trei urși au fost aduși la sfârșitul săptămânii trecute la Grădina...

Drapelul R.Moldova, înmânat sportivilor care pleacă la JO de la Paris

Drapelul R.Moldova, înmânat sportivilor care pleacă la JO de la Paris Drapelul Republicii Moldova a fost înmânat celor 26 de sportivi din țara noastră, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.