Alegerile europarlamentare: Socialiştii europeni admit că ascensiunea extremei drepte este principala lor provocare

Publicat:

Necesitatea mobilizării cetăţenilor pentru ca votul lor să împiedice ascensiunea extremei drepte este una dintre principalele ”provocări” ale alegerilor europarlamentare din luna mai, au subliniat liderii Partidului Socialiştilor Europeni (PES), reuniţi vineri şi sâmbătă în cadrul unui Congres la Madrid, transmite agenţia EFE, scrie Agerpres.

Secretarul general al PES, Achim Post, a spus că în prezent ”nu trăim o epocă normală, ci una extraordinară”, în care în faţa unei ”Europe unite şi puternice sub leadership-ul lui Franz Timmermans”, candidatul socialiştilor europeni la conducerea Comisiei Europene, alternativa este ”o Europă a naţionaliştilor, divizată şi fragilă”.


Citește și : Peste 100 de migranţi ilegali au fost salvaţi de paza de coastă libiană

El a dat ca exemplu Spania, afirmând că la alegerile anticipate din 28 aprilie cetăţenii acestei ţări ar trebui întrebaţi dacă doresc ”un guvern de dreapta conservator reprezentant al trecutului, sau unul progresist, cum este cel condus de Pedro Sánchez”, actualul premier socialist spaniol.

Mai mult, Achim Post a spus că doreşte ”crearea unei Europe libere, juste, echilibrate şi care să nu se teamă, care să nu dea socoteală la Moscova, Beijing sau Washington”.

La rândul ei, vicepreşedinta grupului socialist din Parlamentul European, María Joao Rodrigues, a apreciat că ”acesta este un Congres istoric, unde se dă bătălia pentru Spania şi pentru Europa”.

”Ştim că ne confruntăm cu multe inegalităţi sociale, cu multă nedreptăţi, dorim să propunem iniţiative inovatoare care să răspundă descurajării cetăţenilor”, a continuat Rodrigues, care a insistat asupra aşa-numitului ”pilon european al drepturilor sociale” drept unul din fundamentele politicilor socialiste şi una dintre axele campaniei sale pentru scrutinul european.

”Însă acum ne confruntăm cu o problemă. Ne confruntăm cu conservatorii şi cu populiştii şi naţionaliştii, care se opun acestor idei. Este important să încurajăm cetăţenii să vină să voteze la alegerile europene”, a sesizat ea mai departe.

Într-un interviu acordat agenţiei spaniole de presă în marja acestui Congres, Frans Timmermans a estimat că ascensiunea extremei-drepte şi alianţele acesteia cu partide de centru-dreapta reprezintă ”un pericol autentic” pentru UE. El a admis că în viitorul Parlament European extrema dreaptă va avea ”o poziţie foarte puternică”, însă a estimat că aceasta ”niciodată nu va putea domina” legislativul european.

Citește și : UE ia măsurile necesare pentru a asigura siguranţa zborurilor după Brexit

Timmermans a adăugat în acelaşi context că a văzut cum în ultimii ani ”generaţia cea mai tânără” a Partidului Popular European (PPE) ”s-a deplasat treptat către acceptarea” extremei drepte, cum s-a întâmplat de pildă în Austria, dar şi în alte state ale UE.

Ca urmare a politicilor economice, a dezamăgirii populaţiei faţă de elitele europene sau a migraţiei masive din afara UE, în multe state europene atât popularii europeni cât şi socialiştii au pierdut din popularitate în favoarea partidelor de orientare naţionalist-conservatoare.

Conform unui sondaj difuzat săptămâna aceasta de Parlamentul European, popularii (PPE) ar obţine la scrutinul european circa 183 de mandate, iar socialiştii (S&D) circa 135, ambele estimări arătând un număr mai mic de mandate faţă de cele din prezent în cazul acestor două familii politice, în timp ce partidele extremei drepte ar urma să obţină circa 150 de mandate, dintr-un total de 705.

”Sunt cele mai imprevizibile alegeri europene” desfăşurate până în prezent, crede Timmermans, anticipând ”o luptă dură” la acest scrutin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.